Despre închinarea în duh şi adevăr

“Închinătorii cei adevăraţi se vor închina Tatălui în Duh şi Adevăr: că Tatăl acest fel caută să fie cei ce se închină Lui (Ioan 4, 23).

Iubiţi fraţi! Am auzit acum în Evanghelie că adevăraţii slujitori ai Dumnezeului Celui adevărat se închină Lui în Duh şi Adevăr; că Dumnezeu caută, adică doreşte să aibă asemenea închinători. Dacă Dumnezeu doreşte să aibă asemenea închinători, înseamnă, bineînţeles, că El primeşte numai asemenea închinători şi slujitori, că numai asemenea închinători şi slujitori îi plac.…

Zis-a un bătrîn: „Precum vederea este mai mare decît toate simţurile,aşa şi rugăciunea este mai mare decît toate faptele cele bune” (Pateric, cap. 22)

Hristos a înviat !

Iubiţi credincioşi,

Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, venind în lume, şi pururea însetînd de mîntuirea sufletelor omeneşti, umblînd prin locurile Palestinei, a ajuns şi la o cetate a Samariei, care pe atunci se chema Sihar. Acolo, prin pronia Sa nemărginită a făcut a se întîlni cu o femeie din acea cetate la fîntîna lui Iacob.…

Deci a venit la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său; Şi era acolo fântâna lui Iacov.

Cu cuviinta este sa spunem de unde se trag samarinenii si de unde au primit numirea aceasta.”Somor[Semer]” se numea muntele, de la cel care il avusese pe el, dupa cum si Isaia zice: “Capitala lui Efraim este Somor [Samaria].Iar cei care locuiau la poalele muntelui, nu samarineni se numeau mai inainte, ci israiliteni.Iar, dup ace au gresit lui Dumnezeu, au fost dati pentru multa vreme sub stapanirea asirienilor; iar, mai pe urma, venind asirienii asupra lor, fiindca asirienii cugetasera a se razvrati, i-au robit pe ei si nu i-au mai lasat sa ramana in acel loc, banuindu-le ca iarasi se vor rascula.Asadar, pe acestia, la babilonieini si la medieni i-a stramutat, iar de acolo, aducand neamuri din multe locuri, i-a salasluit apoi in Samaria.Deci, dup ace s-au facut acestea, vrand Dumnezeu sa arate barbarilor ca nu pentru neputinta, ci pentru pacatuire li i-a dat lor pe iudei, sloboade Domnul leii asupra barbarilor care se mutasera cu salasluirea in Samaria, care, lei, indeobste ii omorau pe aceia.Vestindu-se aceasta imparatului, el i-a chemat pe oarecare batrani iudei dintre cei robiti si i-a intrebat ce s-ar cuveni sa faca, incat sa nu ii mai vatame leii pe barbarii cei din Samaria.Iar ei i-au spus ca Dumnezeul lui Israil cauta peste locul Acela si nu sufera sa locuiasca acolo cei care nu cunosc cele legiuite ale Lui.Asadar, daca le poarta de grija barbarilor celor de acolo, sa trimita preoti iudei, care ii vor invata pe barbari cele legiuite ale lui Dumnezeu, si asa se va imblanzi Dumnezeu.Imparatul se pleca lor si trimise un preot, ca sa-I invete Legea lui Dumnezeu pe barbarii cei din Samaria.Iar acestia nu aau primit toate cartile cele dumnezeiesti, ci numai pe cele cinci ale lui Moise: Facerea, Iesirea,Leviticul,Numerii si Deuteronomul.…

„De acum te-ai făcut sănătos; să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău.” Păcatul nu vătăma doar trupul, ci şi sufletul. Uneori, lucrul e cât se poate de vădit; alteori, nu atât de vădit, dar adevărul rămâne adevăr, că şi bolile trupului sunt toate si întotdeauna urmare a păcatelor si pentru păcate. Păcatul se săvârşeşte în suflet si îl face bolnav de-a dreptul; însă dacă trupul îşi trage viaţa de la suflet, fireşte că un suflet bolnav nu poate oferi trupului o viaţă sănătoasă.…

Vindecarea slabanogului de la scaldatoarea Vitezda. 5, 1-4: Dupa acestea era o sarbatoare a iudeilor si Iisus S-a suit la  Ierusalim. (2) Iar in Ierusalim, langa Poarta Oilor, era o scaldatoare care se numea pe evreieste Vitezda, avand cinci pridvoare. (3) In acestea zaceau multime de bolnavi, orbi, schiopi, uscati, asteptand miscarea apei. (4) Caci un Inger al Domnului se cobora la vreme in scaldatoare si turbura apa si cine intra intai, dupa turburarea apei, se facea sanatos, orice boală ar fi avut..…

Hristos a înviat!
Iubiţi credincioşi, Dumnezeiasca Evanghelie de astăzi este de aşa fel, că parcă n-are nevoie de tâlcuire. Dar cuvintele dumnezeieştilor Scripturi se aseamănă cu ierburile cele binemirositoare, cu menta, sau cu busuiocul, sau cu altele, care din ce le freci mai mult în palmă, tot mai frumos miros, sau cu obiectele de aur sau de argint, care, dacă le frecăm şi le curăţim, tot mai tare strălucesc şi tot mai mult îşi arată frumuseţea şi podoaba lor.…

Iubirea celui viu pentru cel viu este minunată. Lumina soarelui nu este niciodată atât de minunată.

Iubirea celui viu pentru cel mort este minunată. Licărirea gingaşă a lunii pe oglinda lacului nu este niciodată atât de minunată.

Omul este măreţ atunci când cercetează pe cei vii; omul este mai mult decât măreţ atunci când se îngrijeşte de cei morţi.

Omul se îngrijeşte adesea de cei vii din iubirea de sine. Dar ce fel de iubire de sine poate fi atunci când omul poartă de grijă celor morţi?…

Evanghelia a vestit astăzi despre nevoinţa sfintelor femei care au urmat Dumnezeu-Omului în vremea pribegiei Lui pământeşti, care au fost martore ale patimilor Lui şi au fost de faţă la îngroparea Lui. Îngroparea s-a petrecut în seara zilei de vineri. Când răutatea iudeilor sa revărsat ca lava de foc dintr-un vulcan nu numai asupra Domnului, ci şi asupra tuturor apropiaţilor Lui, când Sfinţii Apostoli au fost siliţi să se ascundă sau puteau privi numai din depărtare la uimitoarea întâmplare; când numai ucenicul cel iubit, pentru care nimic nu era prea înfricoşător, a rămas nedespărţit de Domnul: atunci ucenicul care se ascunsese întotdeauna, care îşi tăinuise întotdeauna aşezarea inimii de teama răzbunării Sinedriului, având un loc de cinste în acesta, Iosif Arimateanul, trece dintr-o dată peste toate piedicile, şovăielile, nedumeririle care-l legau şi-l tulburau până atunci, merge la recele şi crudul Pilat, cere trupul celui omorât cu moarte de ocară, îl primeşte, îl îngroapă cu evlavie şi cu cinste.…

Şi făcându-se seară, fiindcă era vineri, care este înaintea sâmbetei, Şi venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că a şi murit şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult. Şi aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul. Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă, şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului.…

1. Invierea Domnului este innoirea firii omenesti si plamadirea din nou a lui Adam cel dintai, care fusese inghitit de moarte prin pacat si reintors prin moarte in pamantul din care a fost plamadit; este intoarcerea omului la viata cea fara de moarte. Nimeni dintre oameni nu l-a vazut pe Adam, la inceput, cum a fost plamadit si daruit cu viata, caci in acel ceas nu exista inca nici un om; insa, dupa ce a luat duh de viata prin insuflarea dumnezeiasca, cea dintai dintre toate fapturile omenesti l-a vazut o femeie, caci Eva a fost cea dintai fiinta omeneasca creata dupa Adam; tot astfel, pe cel de al doilea Adam, Care este Domnul, n-a fost om sa-L vada inviind din morti, caci nimeni dintre cei apropiati Lui nu se afla de fata, iar ostasii care pazeau mormantul, tulburati de frica, erau ca si morti.