ÎN DUMINICA VAMEŞULUI ŞI FARISEULUI (I) – SF.TEOFAN ZAVORATUL

139575_vamesul_fariseulIată că au venit din nou săptămânile pregătitoare pentru Marele Post! – Să mulţumim Domnului, Care ne-a învrednicit să apucăm această vreme mântuitoare de suflet! Să ne rugăm ca El să ne ajute şi să ne folosim de această vreme potrivit bunelor Lui hotărâri privitoare la noi. In această privinţă, totuşi, nu cred că e nevoie să vă spun prea multe. Nu întâmpinaţi acest răstimp pentru prima oară; nu o dată aţi ascultat tâlcuirea însemnătăţii acestor zile şi arătarea învăţăturilor pe care trebuie să le tragem din ele; nu o dată, cred, aţi cunoscut şi cu lucrul cum sunt petrecute ele în chip ziditor şi cum sunt petrecute în chip stricător. Şi atunci, ce nevoie mai este de povăţuiri întinse? Este îndeajuns să spunem: Fraţi şi părinţi! Faceţi aşa cum deja ştiţi, aşa cum vă insuflă conştiinţa voastră şi vă învaţă cercarea [experienţa], numai să se întoarcă toate spre zidirea voastră şi mântuirea sufletelor voastre.

Cu toate acestea, nu vreau, totuşi, să vă las fară a vă aminti câte ceva, măcar în mare, spre a vă călăuzi la petrecerea în chip mântuitor a răstimpului care a venit.

Sunt unii bolnavi care merg să se trateze la staţiuni. Gândiţi-vă cum încep ei din vreme a cugeta la călătoria ce îi aşteaptă şi cu câtă grijă pregătesc tot ce este de trebuinţă ca să ajungă repede şi uşor la apele vindecătoare şi să se folosească în chip cât mai roditor de răstimpul hotărât pentru tratament. Iată că şi la noi s-a apropiat şedinţa de tratament a sufletelor noastre: sfântul post. Aici şi noi ne vom scălda – în apele de lacrimi ale pocăinţei, şi vom lua înlăuntrul nostru doctoria cea multvindecătoare – Trupul şi Sângele Domnului nostru. Este nevoie să ne pregătim şi noi pentru acest tratament – şi pe cât e sufletul mai presus de trup, pe atâta şi grija noastră pentru tratamentul lui trebuie să fie mai puternică şi mai lucrătoare ca la bolnavii amintiţi.

Pentru prima dată, nu e nevoie să ne împovărăm cu multe. Să ne îngrijim doar a pătrunde în voile Maicii noastre Biserica şi să dăm naştere în noi înşine aşezărilor [dispoziţiilor] sufleteşti pregătitoare arătate de către ea. în post să ne ostenim pentru curăţirea conştiinţei şi îndreptarea vieţii noastre – iar întrucât reuşita acestor osteneli depinde de înmuierea inimii prin străpungere, iată că Sfânta Biserică ne pregăteşte din vreme pentru simţământul acesta şi vrea prin felurite mijloace să îl stârnească şi să îl întărească în noi. Acum, prin pilda despre vameş şi fariseu, ea ne insuflă că cea mai de nădejde cale pentru a ne străpunge este nimicirea în noi înşine a părerii de sine fariseice şi înrădăcinarea în inimă a tânguirii de pocăinţă a vameşului: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!” In duminica următoare, prin pilda despre fiul risipitor ea ne învaţă că oricât de adâncă ar fi căderea cuiva, dacă cel căzut se întoarce cu inimă înfrântă şi smerită către Domnul, strigând: „Nu sunt vrednic să mă numesc fiu al Tău; primeşte-mă ca pe unul dintre argaţii Tăi!”, va fi primit în braţele Părintelui Ceresc Celui Multmilostiv. Dacă sufletul cuiva s-a arătat prea împietrit şi nesimţitor,’ Sfânta Biserică, în continuare, vrea să îl frângă, zugrăvindu-i înfricoşata Judecată. Iar dacă cineva s-a obişnuit până într-atât cu starea sa cea înjositoare întru păcat, că a început să îl socotească pe acesta drept starea sa firească şi nu-şi închipuie cele mai bune, Sfânta Biserică aminteşte pentru unul ca acesta de căderea protopărinţilor, pentru a stârni în inima lui întristarea pentru ceea ce a pierdut şi a trezi în el râvna de a redobândi aceasta, aducându-i în gând mărimea pierderii şi cât de mult merită să îi pară rău pentru aceasta şi să se ostenească pentru a deveni iarăşi stăpânitor al moştenirii pierdute.

Iată voile Sfintei Biserici a lui Dumnezeu! Pătrundeţi în ele şi umblaţi după cum arată Maica voastră cea grijulie!

în ziua de astăzi şi în toată săptămâna următoare să luăm lecţie de la vameş şi fariseu şi să învăţăm această lecţie. Ea este scurtă: nu te nădăjdui în dreptatea ta, ci, cu toată bogăţia faptelor tale bune, toată nădejdea mântuirii să ţi-o pui în milostivirea lui Dumnezeu, strigând din adâncul sufletului: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”

Privind la fariseu – cel dojenit, să nu credeţi că faptele dreptăţii, cucerniciei, binefacerii şi înfrânării aspre nu înseamnă nimic în ochii lui Dumnezeu. Nu! Domnul 1-a dojenit pe fariseu nu pentru faptele lui, ci pentru că acesta a început să se laude cu ele, pentru că îşi pusese în ele toată nădejdea sa, uitând de păcate – de care, bineînţeles, nu era slobod. Deopotrivă, privind la vameş, să nu credeţi că păcatele au puţină însemnătate înaintea lui Dumnezeu. Nu! Domnul îl laudă pe vameş nu fiindcă prin păcatele sale s-a pus în starea de a nu fi vrednic nici să privească la cer, ci pentru că, după ce s-a adus aici prin voia sa cea rea, i-a părut rău şi s-a străpuns pentru aceasta, aşteptând să îşi afle izbăvire doar în milostivirea lui Dumnezeu – îl laudă pentru această întoarce-re de la păcat la Domnul, pentru duhul smereniei şi durerii inimii întru care striga: „Doamne, milostiv fii mie, păcătosului!”

După ce am luat acum ceea ce e adevărat şi de la unul şi de la celălalt, primim lecţia aceasta: osteneşte-te şi lucrează Domnului cu osârdie, după toată lărgimea poruncilor Lui – însă nădejdea mântuirii să ţi-o pui – toată – în milostivirea lui Dumnezeu. Niciodată nu vei ajunge să fii îndreptat în ochii lui Dumnezeu întotdeauna şi în toate: de aceea, oricât ai părea de îndreptat pe dinafară, nu înceta niciodată să strigi din inimă: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”

Iată lecţia: pecetluiţi-o în inimile voastre! Drept mijloc, iată ce să faceţi: parcurgeţi repede în gând viaţa voastră şi uitaţi-vă dacă nu sunt în ea păcate – cu cuvântul, cu fapta şi cu gândul. O! Fireşte, se vor găsi în ea mulţime de păcate! Dar dacă lucrurile stau aşa, cum să nu strigăm fiecare: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”?

Adunaţi după aceea toate faptele voastre bune – sau cele pe care lauda noastră de sine le socoate drept bune – şi vedeţi: oare multe vor ieşi la socoteală? Câte am putea, şi câte am fi datori să facem în cele 365 de zile ale anului; dar ce am făcut?! Şi această puţinătate să o scoatem la arătare, trâmbiţând: „Nu sunt ca ceilalţi!” – mai ales atunci când împotriva ei stau păcate cărora nu este număr? Fiindcă din cele 24 de ceasuri ale fiecăreia dintre cele 365 de zile ale anului se vor afla, oare, vreunele care să nu fi fost însemnate prin vreun păcat? Iar de vreme ce am priceput acest fapt, cum să nu strigăm: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”?

Şi apoi, oare şi aceste puţine fapte bune sunt curate? Oare asupra fiecăreia dintre aceste neputincioase fapte bune se vede răsfrângerea slavei lui Dumnezeu? Ostenindu-ne asupra lor, oare nu am făcut mai mult pe placul nostru şi al oamenilor decât pe placul lui Dumnezeu? Iar dacă este aşa, cum să punem vreun preţ pe ele şi, privind la ele, să ne semeţim întru înşelare de sine, spunând în sinea noastră: „Nu sunt ca ceilalţi!”? Nu! Puneţi, doar, faptele voastre în faţa neamăgitoarei oglinzi a dreptei judecăţi însemnate în Cuvântul lui Dumnezeu: este greu de crezut că pe fiecare dintre voi conştiinţa nu-1 va îndemna să strige: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”

Poate că între voi nici nu sunt oameni care ar cuteza să spună în gura mare, lăudându-se pe sine: „Nu sunt ca ceilalţi!”; însă eu cred că rar se găseşte cineva care să nu fi căzut în părere de sine şi încuviinţare de sine atunci când prin inimă trec fară cuvinte gânduri ce dau nu puţină însemnătate ostenelilor noastre şi lucrării noastre în mijlocul celorlalţi. Nici acest simţământ al mulţumirii de sine nu este bun! Trebuie să simţim, şi să simţim adânc, că nu merităm absolut nimic şi nu putem pune temei pe nimic din cele ale noastre. Temeiul nostru este unul singur – milostivirea lui Dumnezeu; iar aceste laude lăuntrice de sine trebuie alungate. Un sfânt nevoitor, de fiecare dată când gândul îi spunea: „cutare şi cutare lucru este bun la tine”, bănuind că este vorba de o linguşire a vrăjmaşului, răspundea: „Blestemat să fii tu cu «binele» tău!”. Aşa facea sfântul părinte; cu atât mai mult se cuvine să facem astfel noi, păcătoşii.

în lucrarea duhovnicească nu este nici un gând mai rău decât gândul părerii de sine. El năvăleşte pieptiş asupra simţământului smereniei şi îl răceşte. Focul nu poate fi pus împreună cu apa – iar străpungerea nu poate vieţui împreună cu simţământul că eşti drept. Precum loveşte paralizia organele mişcării, aşa şi părerea de sine taie toată încordarea puterilor omeneşti spre bine. Precum roua vătămătoare strică florile minunate, aşa şi mulţumirea de sine amăgitoare strică în noi tot binele – aşadar, alegeţi, fraţilor, binele şi lepădaţi răul!

în cântările bisericeşti, fariseul este asemănat cu cineva care pluteşte pe mare într-o corabie, iar vameşul care se urgisea pe sine – cu cineva care face acelaşi lucru într-o barcă proastă. Pe cel dintâi însă 1-a înecat furtuna înălţării de sine lovindu-1 de stânca trufiei, iar pe cel din urmă seninul adânc al urgisirii de sine şi suflarea lină a suspinelor de pocăinţă l-au dus fără primejdie la limanul îndreptării dumnezeieşti. în aceleaşi cântări, fariseul mai este asemănat cu cineva care merge în car, iar vameşul – cu cineva care merge pe jos. Cel din urmă, însă, adăugând la străpungere smerenia, a luat-o înaintea celui dintâi, care şi-a pus în cale stâncile laudei de sine.

Auzind asemenea îndemnuri, fraţilor, înţelepţiţi-vă pentru a alerga în aşa fel încât să ajungeţi la ţintă. în voi mare să fie lacrimile, luntre – defăimarea de sine, vânturi – suspinele, iar glas al vameşului – toate cele pe care le-aţi rânduit pentru plutire. Şi fară îndoială veţi ajunge la limanul milostivirii lui Dumnezeu şi veţi atinge grabnic ţărmul îndreptării, unde veţi gusta dulcea tihnă a conştiinţei întru atotiertarea lui Dumnezeu.

Să ne dăruiască acest mare bine nouă, tuturor, preaîndurata bunătate a lui Dumnezeu! Amin!

12 februarie 1861

(din Predici – Sf.Teofan Zavoratul)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste taguri și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>