Despre blândeţe, smerenie şi îndelungă răbdare

Parintele-Cleopa-28DESPRE BLÂNDEŢE, SMERENIE SI INDELUNGĂ RABDARE

Începand de aici, pe cât mila Domuului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi ajutorul Prea Curatei Sale Maici îmi va ajuta şi îmi va da pricepere, voi vorbi despre această treime de virtuţi care sunt trei verigi ale lanţului celui duhovnicesc, care le are în sine pe toate împletite şi cu care lant trebuie a se lega de Hristos tot cela ce nădăjduieşte mântuirea sufletului său.

Iar pricina pentru care m-am gândit să vorbesc în acest cuvânt pentru aceste trei virtuti este că acestea fac o uniune, fiind strâns legate între ele şi chiar contopindu-se una în alta, căci cine, cu darul lui Hristos, au caştigat pe una, nu este străin nici de celelalte două. Căci cine are smerenia nefătarnică, este şi blând; iar cel blând, îndelung rabdă, odihnindu-l pe el blândeţea inimii sale întru toate necazurile Şi aşa ajunge a împlini cuvântul cel scris: Luati jugul Meu peste voi şi vă invăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima veţi afla odihnă sufletelor voastre. Aceste virtuti se nasc din aceeaşi maică, care este prea fericita dragoste. Si după cum dragostea este roada duhului, aşa şi smerenia este roada dragostei. Că mai întâi au fost dragostea şi apoi cu dragostea cea pentru noi S-a smerit pe Sine Dumnezeu ascultător făcându-Se până la moarte, la moarte pe cruce.

Şi dacă smerenia este aceea care înalţă, apoi dragostea este aceea care de la Înălţime a cădea nu lasă. Iar cum smerenia, blândeţea şi îndelungata răbdare sunt tot ale dragostei odrasle, aceasta se poate intelege din cele ce zice Marele Apostol: Roada Duhului este dragostea, apoi când numără pe cele ce se nasc din ea. Printre altele zice: blândeţea, şi indelungata răbdare şi altă dată arătând iarăşi roadele dragostei zice: Dragostea indelung rabdă si este plină de bunătate. Este adevărat că mă necinstesc pe mine şi mă prihănesc incercând să vorbesc de aceste mari virtuti de care eu sunt sărac şi strein. Căci nimeni nu este mai sărac decât cel ce Invaţă şi nu face. Că în ce fel este pictorul care zugrăveşte apa pe pereţi şi la vreme de sete nu-l poate răcori pe el, aşa este şi cel ce Invată fapta bună fără să o lucreze pe ea. Nu poate numai cuvăntul făra de lucrare a-i potoli setea sufletului celui ce zugrăveşte prin cuvinte de laudă bunătatea fărâ să guste prin sudoarea şi osteneala lucrării din ea.

Înţelept dar, este acela care vorbeşte nu prin cuvinte mari ci prin fapte vrednice de laudă şi acela este fericit care tace şi lasă vorbească lucrurile lui. larăşi acela este bun vorbitor care mustră şi învată prin puterea lucrării nu prin multa vorbire. Deci pentru mine care lucruri nu am, ar fi mai de folos tăcerea care este fără de primejdie. Şi ştiu că, chiar de voi şi vorbi, cuvântul meu nu va pomi râvna ascultătorilor spre lucrare, căci cuvântul aceluia are putere şi este vrednic de crezare înaintea căruia au mers fapte. Pentru că este de inteles că altul este cuvântul cel frumos şi altul este cuvântul cel din lucrare. Cuvântul cel din lucrare este cămară a nădejdii, mangâind pe cel ce-l vorbeste cu osteneala lucrării. lar cuvântul cel frumos fără de lucrare rămâne totdeauna amanet al ruşinei, căci ruşinează pe cel care l-a vorbit şi nu I-a Implinit. De aceea cred că şi Dumnezeiasca Evanghelie ne pune înainte pe facere zicând: Cel ce va face si va invăţa mai mare se va chema întru impărăţia cerurilor. Aşa că multe mărturii am care mă opresc de a vorbi şi a lăuda comorile altora.

Dar intr-un fel vreau să mă mângâi şi pe mine săracul şi mă găndesc că poate măcar cu cel orb mă voi semăna, care ţine lumina pentru altii şi măcar că el nu se foloseşte nici se impărtăşeşte de frumusetea luminii, dar pentru cei ce văd, face un oarecare folos. Cu această îndrăsneală, în cele ce urmează vreau, pe cât îmi va ajuta mila Domnului şi îmi va da pricepere, să vorbesc despre virtuţile amintite mai sus. Iar fiindcă virtutea nu are margine (limită), după cum şi Sf. Grigore de Nissa zice, că limita virtutii este nelimitatul (nemărginirea) (Contemplări la viaţa lui Moise, cap. 1), şi dacă aşa este adevărul, după cum şi este, apoi eu în cuvintele ce urmează nu voi putea spune cine din oameni, afară de Dumnezeu, au avut cândva pe aceste trei virtuti în măsură desăvârşită. Căci desăvârşirea cea fără de margine a acestor trei precum şi a tuturor virtulilor se găseşte numai la Dumnezeu, Cel fără de început. Aşadar, în cele ce vreau să zic, nu voi îndrepta cuvântul meu către Cel ce le are şi le cuprinde pe toate cu desăvârşire: ci cuvântul se îndreaptă către trei aleşi robi ai Săi, către Moise zic, către David şi către Marele Pavel. Si voi arăta că deşi aceşti trei mari plăcuţi ai lui Dumnezeu au fost împodobiţi din dumnezeiescul dar cu toate faptele bune, însă mai mult au strălucit cu aceste trei, adică: cu smerenia, cu blândeţea şi cu îndelunga răbdare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste taguri și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>