Predică la Naşterea Domnului(I) ( 25 decembrie ) – PR.CLEOPA ILIE

143055_nasterea-domnuluiIubiţi credincioşi,

Încă de la începutul lumii simţite şi văzute, Preabunul şi Preaînduratul Dumnezeu i-a mîngîiat pe strămoşii noştrii Adam şi Eva, care căzuseră în păcate, cu nădejdea izbăvirii şi mîntuirii, făgăduindu-le un Răscumpărător. A căzut mai întîi femeia în păcat şi s-a făcut pricină de moarte şi lui Adam şi la tot neamul omenesc. Adam, aducîndu-şi aminte de cuvintele lui Dumnezeu pe care le-a zis către el, că în ziua cînd veţi mînca din pomul oprit, cu moarte veţi muri (Facere 2, 17), era foarte întristat şi deznădăjduit, căci credea că îndată va muri şi el şi femeia lui. Dar, auzind de la Dumnezeu cuvîntul pe care l-a zis către şarpe că sămînţa femeii va zdrobi capul şarpelui (Facere 3, 15), a înţeles că nu va muri îndată, ci mai are de trăit şi va naşte fii.

Deci, înţelegînd că prin sămînţa femeii se va izbăvi din tirania şarpelui, s-a bucurat şi din covîrşitoarea bucurie ce a luat această tainică înţelegere, a numit pe soţia sa „Eva”, adică viaţă (Facere 3, 20). Şi acest lucru l-a făcut strămoşul nostru Adam pentru două pricini: mai întîi avea să fie maica tuturor celor vii (Facere 3, 20); iar al doilea, că din ea, prin Fecioara Maria, avea să se nască Iisus Hristos viaţa noastră, Care face vii pe toţi cei omorîţi cu păcatele, dar care cred în El.

Deci iată, fraţilor, că cele ce atunci în chip tainic se închipuiau, astăzi cu totul se luminează şi se împlinesc. Astăzi bucuria cea veche a lui Adam se înnoieşte şi bucuria lui se face bucurie de obşte la tot neamul omenesc, fiindcă astăzi Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Fecioarei a venit în lume, prin Care şarpele cel înşelător, adică diavolul, s-a biruit. Astăzi, prin Eva cea tainică, Maria, Hristos Viaţa noastră a intrat în lume. Astăzi Adam cel Nou vine să mîntuiască pe cel vechi şi Fiul lui Dumnezeu se face Fiul Omului (Ioan 13, 31), ca să ne facă pe noi oamenii fii ai lui Dumnezeu după har (Ioan 1, 12). Astăzi Cel ce Se naşte cu trup, Cel nezidit Se zideşte şi Cel neîncăput Se face încăput. Astăzi Mesia Hristos vine la noi cu fire străină de a Sa, adică cu fire omenească.

Să ne aducem aminte cum şi în cel fel a binevoit Dumnezeu a Se apropia de poporul lui Israel pe muntele Sinai, ca să-i dea Legea cea veche. Dumnezeiasca Scriptură ne arată prealuminat, că acolo a venit Dumnezeu cu slavă şi nesuferită spaimă la poporul Său; cu tunete, cu fulgere, cu sunet de trîmbiţă, cu nori deşi şi cu ucidere de pietre; cu săgeţi şi cu moarte a ameninţat Dumnezeu pe cei ce se vor apropia de muntele Sinai, întru care se pogorîse (Ieşire 19, 12-16). Dar cînd vine Hristos Dumnezeu pe pămînt să plinească Legea (Psalm 18, 8) şi altă Lege nouă să dea neamului omenesc, că cele vechi au trecut, se apropie de noi pe o cale cu totul nouă faţă de cea din muntele Sinai.

Atunci Dumnezeu Şi-a ales un munte pentru a se apropia de poporul Său, iar acum o Fecioară preasfîntă şi preacurată; acolo s-a coborît pe vîrful muntelui (Ieşire 19, 20), iar aici în pîntecele cel preacurat al Fecioarei Maria se sălăşluieşte, în peşteră smerită Se naşte şi în ieslea dobitoacelor Se aşează (Luca 2, 7), ca pe noi oamenii să ne mîntuiască prin harul Său şi de dobitoceasca viaţă să ne izbăvească. Acolo se coboară cu mare slavă şi spaimă, iar aici, în Betleemul Iudeii, se apropie de neamul omenesc cu neasemănată blîndeţe şi smerenie, ca un Prunc nevinovat.

Acolo pe Sinai, poporul lui Israel s-a cutremurat şi s-a înspăimîntat foarte tare, de glasul tunetelor şi al trîmbiţelor care răsunau cu tărie şi de fumegarea muntelui (Ieşire 19, 16); iar aici Se naşte Hristos în liniştea nopţii şi o stea pe cer vesteşte magilor că Împăratul slavei S-a pogorît la noi. Acolo, tunete şi fulgere şi nori întunecaţi, precum şi trîmbiţe ce răsunau cu glas tare, vestesc apropierea Domnului de poporul Său, iar aici la naşterea din Betleem, îngerii, păstorii, magii şi steaua vestesc lumii întruparea lui Dumnezeu.

Porunceşte în Sinai lui Moise să oprească poporul ca să nu se apropie să vadă slava Lui şi să nu moară mulţime dintre ei (Ieşire 19, 21); iar aici, un înger cu multă blîndeţe se apropie de păstorii cei ce făceau pază împrejurul turmelor de oi şi le zice: Nu vă temeţi, căci iată vestesc vouă bucurie mare, care va fi la tot poporul. Astăzi în cetatea lui David vi S-a născut un Mîntuitor, Care este Hristos Domnul (Luca 2, 9-11). Şi odată cu vestirea îngerului Gavriil, îngerii din cer cu mare bucurie slăveau pe Dumnezeu, zicînd: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pămînt pace, între oameni bunăvoire (Luca 2, 14).

Acolo nimeni, afară de Moise, nu se putea apropia de Dumnezeu, de frică să nu moară (Ieşire 19, 21); iar aici, o Fecioară nevinovată strînge în braţele sale pe Atotţiitorul Dumnezeu, iar fericitul Iosif, în peştera cea săracă, găseşte un loc Celui ce pretutindeni este neîncăput, Care are cerul scaun şi pămîntul aşternut picioarelor Sale (Fapte 7, 49). Dobitoacele cele necuvîntătoare stau în peşteră aproape de Domnul şi Făcătorul a toate şi nu se ard, nici nu se mistuiesc de Dumnezeul nostru, Care este foc mistuitor. (Ieşire 3, 2).

Magii şi păstorii vin cu evlavie şi se închină lui Dumnezeu Celui întrupat şi nu se ucid cu pietre, nici nu se ard cu fulgere. Cel ce a dat legea lui Moise în muntele Sinai, acum nu Se mai ascunde în negură şi nori întunecaţi, ci Se arată Prunc preablînd şi preanevinovat. Cel ascuns, acum Se arată; Cel nevăzut atunci, acum Se vede; Cel neapropiat, Se apropie de noi şi prea aproape de noi Se face, Cel înfricoşat şi necuprins cu mintea nu mai vine înconjurat de foc, de negură şi de lumină ca pe muntele Sinai, ci vine înfăşurat în scutece copilăreşti, prea sărace pentru Dumnezeu, şi toţi care voiesc pot să-L privească pe Hristos şi să vorbească cu El fără nici o frică. Atunci, din cer vorbea Dumnezeu casei lui Iacov şi fiilor lui Israel (Ieşire 20, 22); iar acum, pe pămînt pogorîndu-Se Dumnezeu, semnele pogorîrii Sale ni se vestesc nouă prin cele de sus; prin îngeri păstorilor şi prin stea magilor, ca să înţelegem că, chiar şi jos pogorîndu-Se Mîntuitorul, cele de sus Îi slujesc ca unui Dumnezeu, Care pretutindenea este şi toate le stăpîneşte.

Acestea cugetîndu-le noi, să mărim din inimă milostivirea şi blîndeţea cea nemăsurată cu care preabunul şi preamilostivul nostru Dumnezeu S-a pogorît din cer la noi, şi a venit să Se facă asemenea cu robii Săi, ca pe toţi din robia cea amară să ne izbăvească. Slavă milei şi milostivirii Lui, slavă bunătăţii Lui celei fără de margini şi îndurării Lui! Cu adevărat se cuvine să zicem: Mare este Domnul nostru şi mare este tăria Lui şi priceperea Lui nu are hotar (Psalm 146, 5). Şi iarăşi zicem: Dumnezeul nostru este în cer; şi pe pămînt toate cîte a voit a făcut (Psalm 113, 11).

Iubiţi credincioşi,

Dar care a fost pricina acestei pogorîri negrăite a lui Dumnezeu la neamul omenesc? Cine a silit pe Cel nesilit să Se pogoare şi să vină la noi, să Se facă asemenea nouă şi prea aproape de noi? De vom întreba Sfînta şi dumnezeiasca Scriptură, ea ne va răspunde nouă că singură dragostea cea nemărginită a lui Dumnezeu a fost pricina pogorîrii Sale la neamul omenesc, cum auzim pe Sfîntul Evanghelist Ioan, zicînd: Că aşa a iubit Dumnezeu lumea, încît pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3, 16).

Dar şi marele Apostol Pavel adevereşte aceasta, cînd zice: Dumnezeu Şi-a arătat dragostea Sa către noi prin aceea că, Hristos a murit pentru noi, cînd încă eram păcătoşi (Romani 5, 8). De această nemăsurată dragoste a lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc vorbeşte şi Sfîntul Fotie, care zice: „Preamult sîntem datori noi oamenii a iubi pe Dumnezeu, Care ne-a iubit pe noi”. Pentru ce? Pentru că mai întîi El ne-a iubit pe noi, acei care eram vrăjmaşii Lui şi ne războiam cu El. Apoi zice: „O, dragoste care a înspăimîntat pe îngeri şi pe oameni i-a înălţat la cer şi tirania diavolilor a surpat-o! Cine nu va iubi pe Acest iubitor? Iar mai ales cine, lucrînd ceva vrednic de darul cel atît de mare, va săvîrşi sau măcar cît de puţină datorie va plăti? Că măcar de nenumărate ori de ar muri şi tot nimic mare nu a făcut. Că pentru făcătorul de bine, pentru iubitorul o face, iar nu pentru vrăjmaşi şi războinici, precum Hristos a pătimit”.

La fel Fericitul Augustin, arătînd că numai dragostea a fost pricina coborîrii lui Dumnezeu la neamul omenesc, zice: „Dumnezeu din dragoste vine la noi şi se face om; Dumnezeu Cel nevăzut din dragoste S-a făcut asemenea robilor Săi, din dragoste S-a rănit pentru fărădelegile noastre, din dragoste a trimis pe Fiul Său ca să răscumpere pe robi şi a trimis şi pe Duhul Sfînt ca să facă fii după har pe robi. Pe Fiul Său L-a dat ca dar al răscumpărării noastre, iar pe Sfîntul Duh pentru întîietatea dragostei faţă de noi. Şi pe Sineşi se face om spre moştenirea învierii noastre. Dumnezeu pentru om S-a făcut om, ca să fie El şi Ziditor şi Izbăvitor. Căci pentru ca să se nască oamenii din Dumnezeu, S-a născut întîi Dumnezeu din oameni”.

Deci, fraţilor, să înţelegem şi cu statornicie să credem că nimeni nu a putut să-L silească pe Dumnezeu şi să-L îndemne a Se coborî pe pămînt pînă la smerenia noastră, fără numai dragostea şi bunătatea Lui cea fără de margini. Din această negrăită dragoste Iisus Hristos Se naşte în peşteră din Fecioara Maria ca Prunc, Se înfaşă în scutece, Se culcă în iesle, creşte sub ascultarea omului, primeşte botez de la om şi ia asupra Sa toate patimile fireşti şi neprihănite ale noastre, ca să mîntuiască pe toţi oamenii, iar în vremea Sfintelor şi Preacuratelor Sale Patimi, atît împreună pogorîre a primit şi atît S-a deşertat de slava Sa, pentru dragostea oamenilor, încît, după cum zice marele teolog Grigorie: „S-a părut că aproape S-a făcut pe Sine afară de vrednicia dumnezeirii Sale” (Cuvînt la Naşterea Domnului).

Dar oare, această pogorîre neasemănată a lui Dumnezeu Cuvîntul I-a pricinuit Lui vreo micşorare sau scădere din slavă? Nicidecum! Ci mai degrabă I-a adus dumnezeiască slavă, mărire şi cinste. Acest adevăr îl arată Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: La înfăţişare aflîndu-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcîndu-Se pînă la moarte şi încă moarte de cruce (Filipeni 2, 7-8). Şi care a fost slava ce a urmat acestei pogorîri a lui Hristos Dumnezeu? Acelaşi mare Apostol ne spune: Pentru aceea şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume; ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece: al celor cereşti, al celor pămînteşti şi al celor de dedesubt; şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl (Filipeni 2, 9-11). Încă se cuvine să ştim că prin această iconomie în timp a Domnului, adică prin naşterea Sa pe pămînt din Fecioara Maria, mai mult ca prin toate lucrurile lui Dumnezeu, s-a cunoscut preacovîrşitoarea şi nemăsurata Sa putere, bunătatea, înţelepciunea şi dreptatea Sa. Căci, după mărturia dumnezeieştilor Părinţi, aceste patru însuşiri au lucrat mai mult la taina mîntuirii neamului omenesc.

Deci, cu mare cuviinţă se cade astăzi a ne bucura de bunătatea lui Dumnezeu, de înţelepciunea Sa, de dreptatea şi de puterea Sa, prin care a binevoit a lucra pentru mîntuirea noastră. Cu adevărat, toate sînt preaminunate şi de negrăit cele săvîrşite astăzi la Naşterea Domnului cînd vedem pe Fecioara că a născut pe Emanuel (Isaia 7, 14). Aceasta ne arată că naşterea lui Hristos este mai presus de naştere, că Fecioara Maria, care a zămislit prin auz de la Duhul Sfînt, astăzi naşte după legile firii şi, în acelaşi timp, mai presus de firea noastră, pe Mîntuitorul lumii. Naşte fără dureri şi fără de stricăciune, fiindcă nici dulceaţă şi nici ispită de bărbat nu a cunoscut. Astăzi vedem minuni noi urmînd celor vechi. Firea dă împrumut firii. Adam a născut la început femeie fără femeie (Facere 2, 22) şi a rămas întru feciorie, iar acum Prea Sfînta Fecioară naşte bărbat fără de bărbat, rămînînd pururea fecioară. Mai presus de înţelegere şi de cuvînt Însuşi Dumnezeu a lucrat la taina întrupării Sale.

Iubiţi credincioşi,

Mare este praznicul împărătesc de astăzi. S-a născut Hristos Domnul din Fecioara Maria în peştera cea săracă din oraşul Betleem. Astăzi a venit Fiul lui Dumnezeu pe pămînt ca să ne îndumnezeiască, să ne izbăvească de întunericul necredinţei şi de legătura păcatelor şi să ne ridice din nou la cinstea cea dintîi. Astăzi se împlinesc aproape două mii de ani de cînd S-a întrupat Mîntuitorul lumii, de cînd S-a culcat în iesle, de cînd L-au cinstit magii cu daruri – aur, smirnă şi tămîie -, de cînd Îl căuta Irod să-L ucidă, de cînd I s-au închinat păstorii din Betleem şi de cînd I-au cîntat îngerii primul colind, prima cîntare îngerească de bucurie şi împăcare. Imnul păcii şi al împăcării între cer şi pămînt, între Dumnezeu şi oameni pe care l-au cîntat îngerii la Betleem este acesta: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pămînt pace, între oameni bunăvoire.

Astăzi şi Biserica noastră Ortodoxă saltă de frumuseţea cîntărilor care au început să se cînte cu mult mai înainte de Crăciun: Hristos Se naşte, slăviţi-L; Hristos din cer, întîmpinaţi-L; Hristos pe pămînt, înălţaţi-vă. Cîntaţi Domnului tot pămîntul! (Catavasiile Naşterii Domnului).

Astăzi copiii cu steaua vestesc bucuria Naşterii Domnului în casele noastre, iar creştinii cîntă pe tot pămîntul colinde sfinte care veselesc inimile credincioşilor şi slăvesc pe Iisus Hristos, Care a venit la noi să ne împace şi să ne mîntuiască.

Astăzi clopotele vestesc Naşterea Domnului pe pămînt, iar Sfintele Biserici, pline de credincioşi, saltă de bucurie şi de frumuseţea slujbelor, căci astăzi a venit la noi Iisus Hristos, Mîntuitorul lumii. Astăzi toţi creştinii buni, împăcaţi unii cu alţii şi dezlegaţi de păcate, vin la biserică să cînte, să se roage, să-L întîmpine pe împăratul Hristos şi să se împărtăşească cu Trupul şi Sîngele Domnului.

Să ştiţi, fraţilor, că Hristos S-a născut cu trupul numai o dată la Betleem, dar duhovniceşte Se naşte permanent în inimile şi sufletele noastre, prin biserică, prin rugăciune, prin Sfînta Liturghie şi prin Sfintele Taine. Căci peştera din Betleem s-a transformat în nenumărate biserici creştine, răspîndite astăzi în toată lumea. Ieslea în care S-a culcat Hristos este înlocuită astăzi cu Sfintele Altare în care se săvîrşeşte Sfînta Liturghie şi se sfinţeşte Trupul şi Sîngele Domnului. Fecioara Maria închipuieşte Biserica Legii harului întemeiată de Hristos, pe care nici porţile iadului nu pot s-o biruiască (Matei 16, 18). Iosif închipuieşte Legea Veche, care nu poate mîntui pe oameni. Steaua de la răsărit, care călăuzea pe magi, este învăţătura Sfintei Evanghelii, care călăuzeşte spre Dumnezeu pe calea mîntuirii toată lumea. Magii închipuiesc toate neamurile pămîntului chemate la credinţa creştină. Păstorii oilor de la Betleem închipuiesc pe toţi păstorii Bisericii Ortodoxe – episcopi, preoţi şi diaconi – care păstoresc turma lui Hristos spre mîntuire. Iar darurile aduse de magi închipuiesc toate faptele bune pe care trebuie să le facem şi să le închinăm lui Hristos.

Fără păstori sufleteşti, fără Biserică, fără Sfînta Liturghie, fără Sfintele Taine, fără credinţă dreaptă şi fapte bune, Hristos nu vine la noi, nu Se naşte în inimile şi casele noastre şi nu ne putem mîntui. Deci, să iubim Biserica precum iubim pe Iisus Hristos Domnul. Să ascultăm de preoţi şi episcopi aşa cum ascultăm de Dumnezeu. Să trăim în dragoste unii cu alţii, că toţi sîntem fraţi şi copiii lui Hristos. Să cîntăm astăzi cîntări de laudă Pruncului Iisus Care S-a născut pe pămînt pentru mîntuirea noastră şi să ne rugăm împreună ca Domnul păcii să facă pace în sufletele noastre, să facă pace între toate popoarele pămîntului, ca să ne izbăvim de războaie şi de moarte şi să putem cînta cu toţii cîntarea pe care o cîntau îngerii la Betleem: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pămînt pace şi între oameni bunăvoire. Amin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste taguri și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>