Predica Parintelui Sofian la SFANTA CUVIOASA PARASCHEVA

sv_petka1Fraţi creştini, Suntem la încheierea zilei în care am prăznuit pe sfânta cuvioasă maica noastră Paraschiva. La Iaşi, în acest ceas de seară încă, sfântul ei trup se află pe un postament înalt, un baldachin în faţa catedralei. Lumea, la lumina lumânărilor aprinse în număr mare în jurul sfintei sale racle, se pleacă şi sărută cu evlavie sfântul ei trup. De ce arată cinste unui trup mort? Aşa se întreabă unii. Fraţi creştini, noi, oamenii, creştinii îndeosebi – şi toţi oamenii sunt, cu o anumită măsură, fiii lui Dumnezeu – noi, oamenii avem această calitate deosebită, suntem temple vii ale Duhului Sfânt. Sufletul nostru e legat de acest templu dumnezeiesc, în el locuieşte Dumnezeu, dacă îl primim. Daca îl dăm afară, rămânem goi de El, numai noi rămânem. Sfântul Pavel spune aşa: „Nu ştiţi voi oare că sunteţi templele Duhului Sfânt?” Şi mai adaugă: „Dacă va profana cineva acest templu al lui Dumnezeu care este în voi, îl va sfărâma Dumnezeu”, adică îl va părăsi (…).

 

De ce trupul sfintei Paraschiva, al sfintei Filofteia, al Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Dimitrie Basarabov ca şi al Sfântului Grigorie de la Bistriţa, „olteanul”, de ce sunt trupuri neputrezite? Sunt aşa, pentru că toata viaţa lor au lucrat asupra trupului, îndumnezeindu-l. Harul dumnezeiesc care este în fiecare din noi de la botez lucrează în noi, dacă noi stăm deschişi. Aşa cum daca închizi porii de pe mână sau de pe trupul tău te sufoci, aşa se întâmplă dacă ne închidem la venirea harului asupra noastră, a acestei energii dumnezeieşti. Dacă suntem deschişi, cum a fost plăcut lui Dumnezeu de veacuri, harul intră în noi, lucrează în noi, ne luminează şi pregăteşte, îndumnezeieşte acest corp de lut care e trupul nostru. Din oameni stricăcioşi, din trupuri care putrezesc şi pe care le mănâncă viermii, cum ştim cu toţii, trupurile acestea rămân nestricăcioase, rămân cu adevărat temple ale Duhului Sfânt, în care locuieşte Dumnezeu, acolo, în ele, chiar şi după moarte. Aşa se întâmplă şi cu acest corp al sfintei Paraschiva, ale cărei moaşte le aflăm la Iaşi şi a cărei icoană este înaintea ochilor noştri aici. Deci sfinţii sunt temple ale Duhului Sfânt, sunt vase alese ale lui Dumnezeu – care întreţine mereu acest oxigen dumnezeiesc, am putea spune, care menţine această prospeţime a vieţii duhovniceşti în ei şi în noi, dacă rămânem deschişi la lucrarea Lui în noi. Cum au ajuns Sfânta Paraschiva şi toţi sfinţii în această stare de îndumnezeire? Aşa cum spune Scriptura: „Nu ştiţi că sunteţi dumnezei?” – dumnezei creaţi, aşa sunt oamenii. Însă noi facem invers, nu acceptăm această menire a noastră. Ce-au făcut ei de au ajuns aşa? Au trăit înţelepteşte, au trăit cumpătaţi, au fost omenoşi, au fost smeriţi, şi-au cunoscut măsura propriei lor fiinţe. Nu s-au crezut mai mult sau mai puţin decât erau cu adevărat şi tot ce au primit, au primit ca din afară – de la oameni, de la părinţi, de la mediul în care trăiau, în care [şi noi] ne dezvoltăm şi ne adunăm cunoştinţe – şi de la Dumnezeu Care [pe toţi] ne întreţine mereu, Care este însăşi viaţa noastră. Şi, ca să se poată menţine acest echilibru statornic în viaţă – singuri nu putem, că ies patimile din noi şi ne prăbuşim – e nevoie să ţinem legătura mereu cu acel Cineva care este mereu prezent în preajma noastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste taguri și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>