Sinaxar 11 octombrie

1110-filipViaţa Sfîntului Apostol Filip, unul din cei şapte diaconi
(11 octombrie)

Sfîntul Apostol Filip era de loc din Cezareea Palestinei şi, căsătorindu-se, a dobîndit patru fiice proorociţe. Fiind ales diacon de către Sfinţii Apostoli, a fost hirotonit împreună cu Sfîntul întîiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan şi slujea sfinţilor (creştinilor) cu toată osîrdia, îngrijindu-se de săraci şi de văduve. Iar după uciderea Sfîntului Ştefan, pornindu-se prigoana împotriva Bisericii din Ierusalim, şi toţi risipindu-se prin ţara Iudeei şi a Samariei, afară de cei doisprezece apostoli, Sfîntul Apostol Filip a mers în Samaria, unde propovăduia pe Hristos. Tot poporul, cu un suflet, lua aminte la cuvintele lui pentru că întărea propovăduirea lui cu multe minuni, tămăduind toate bolile şi izgonind duhurile cele rele care, strigînd cu glas mare, ieşeau din oameni. Şi era bucurie mare în acea cetate pentru Filip, căci prin a lui venire se tămăduiau nu numai de suferinţele trupeşti, ci şi de cele sufleteşti toţi cei ce primeau propovăduirea lui şi credeau în adevăratul Mesia. Şi era acolo Simon, un vrăjitor însemnat şi vestit, de care se mira toată Samaria, pentru lucrurile sale vrăjitoreşti, şi toţi îl cinsteau pe el ca pe un mare om. Acesta, văzînd minunile cele mari care se făceau acolo, minuni ale lui Dumnezeu, care se săvîrşeau prin rugăciunile lui Filip, şi auzind buna lui vestire pentru împărăţia lui Dumnezeu şi pentru numele lui Iisus Hristos, a crezut şi s-a botezat împreună cu ceilalţi.

Odată, i s-a arătat lui Filip îngerul Domnului care i-a poruncit ca să meargă spre miazăzi pe calea ce se coboară din Ierusalim la Gaza. Şi mergînd Filip acolo, a aflat pe un bărbat arap, famenul Candachiei, împărăteasa arapilor, care, venind pentru închinăciune la Ierusalim, se întorcea la Gaza pe care o stăpînea. Şi şezînd în căruţă, citea cărţile prooroceşti. Pe acest famen l-a învăţat apostolul Filip credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos şi l-a botezat. Iar după Sfîntul Botez a fost răpit de înger şi dus la Azot şi acolo, umblînd prin cetăţi, propovăduia cuvîntul lui Dumnezeu. După aceea Filip a venit iarăşi în Cezareea, unde îşi avea casa, şi a vieţuit într-însa împreună cu cele patru fiice ale sale, care erau fecioare şi proorociţe. Apoi iarăşi s-a întors la Ierusalim, unde Sfinţii Apostoli l-au hirotonit episcop şi l-au trimis în Trallia Asiei să propovăduiască. Acolo pe mulţi, întorcîndu-i la Hristos, i-a botezat şi, făcînd minuni mari, la adînci bătrîneţi s-a dus către Domnul.

 

Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Teofan Mărturisitorul, făcătorul de canoane
(11 octombrie)

Cuviosul Teofan s-a născut din părinţi dreptcredincioşi, care vieţuiau în Palestina şi se întreceau în iubirea pentru străini. Cuviosul Teofan îl avea frate pe Teodor, care mai pe urmă a fost însemnat în pătimirea pentru sfintele icoane. Deci, prin sîrguinţa născătorilor, Teofan împreună cu fratele său Teodor s-au deprins la toată înţelepciunea cărţilor şi au devenit iscusiţi filozofi. Cunoscînd nestatornicia şi deşertăciunea acestei lumi, au lăsat toate şi au mers în lavra Sfîntului Sava şi au intrat în viaţa monahicească, în care petreceau în post, în rugăciuni şi în toate faptele bune. Teodor s-a învrednicit de rînduiala preoţească pentru bunătatea vieţii lui. Apoi s-a pornit în acea vreme nelegiuita luptă împotriva icoanelor, care a tulburat toată Biserica lui Dumnezeu, vreme în care mulţi erau prigoniţi şi schingiuiţi pentru cinstirea sfintelor icoane.

Atunci, aceşti preaînţelepţi învăţători şi apărători ai dreptei credinţe au fost trimişi de Patriarhul Ierusalimului la împăratul Leon, ca nişte mieluşei înaintea unui lup, ca să-l mustre pentru păgînătatea lui. Iar ei, ducîndu-se, au stat înaintea celui potrivnic lui Dumnezeu şi cu îndrăzneală l-au mustrat pentru păgînătatea lui. Pentru acest lucru au pătimit mult nu numai de la împăratul acela, ci şi de la alţi împăraţi care i-au urmat, adică de la Mihail Valvul şi de la Teofil, răbdînd tot felul de chinuri, bătăi şi temniţă, foame şi sete, răni, surghiunuri şi numeroase suferinţe. Pentru că peste douăzeci de ani au fost prigoniţi şi munciţi de luptătorii de icoane, începînd cu anul opt sute şaptesprezece pînă în anul opt sute patruzeci şi doi, după Hristos. Şi în acele suferinţe, Sfîntul Teofil s-a sfîrşit. Deci facem pomenirea lui în ziua a douăzeci şi şaptea a lunii decembrie. Iar Teofan a ajuns împăciuirea Bisericii, pentru că Mihail, fiul lui Teofil, luînd sceptrul împărăţiei greceşti, împreună cu maica sa Teodora, au adus sfintele icoane în Biserica lui Dumnezeu şi, închinîndu-se la ele, au întors pe toţi sfinţii din surghiun şi i-au cinstit foarte mult. Atunci şi Sfîntul Teofan s-a întors şi a fost aşezat Mitropolit al Bisericii din Niceea, fiind hirotonit de patriarhul Metodie, care a surpat eresul luptătorilor de icoane. Sfîntul Teofan a alcătuit Canon (cîntări) pentru cinstirea sfintelor icoane. Lăsînd alte multe canoane şi cîntări folositoare Bisericii lui Hristos, a trecut din viaţa de aici către Domnul şi după multe şi dureroase osteneli se sălăşluieşte în cereasca odihnă.

 

Minunea ce s-a făcut de Icoana Domnului nostru Iisus Hristos
(11 octombrie)

În cetatea Viritului locuia un creştin într-o casă, aproape de şcoala evreiască, şi avea o icoană pe care era zugrăvit chipul Domnului nostru Iisus Hristos. Iar după o vreme a vîndut casa aceea şi a cumpărat altă casă, luîndu-şi toate lucrurile afară numai de icoana Domnului, care a rămas acolo. Şi aceasta s-a făcut după rînduiala lui Dumnezeu. În acea casă unde era icoana Domnului s-a sălăşluit un evreu şi, aducîndu-şi lucrurile sale, locuia acolo, dar n-a văzut că icoana Domnului era în casă.

După cîtăva vreme a chemat la ospăţ pe alt evreu, prieten al său, şi, ospătînd amîndoi, evreul cel venit în vizită a privit spre peretele casei şi a văzut icoana Domnului, apoi a zis celui ce-l chemase: „Cum tu, fiind evreu, ţii în casă această icoană?”. Iar evreul care locuia acolo a început a se jura şi a se blestema, zicînd că pînă acum n-a văzut icoana acolo. Plecînd acel evreu, a clevetit la preoţii lor, spunînd că prietenul său are în casă icoana lui Iisus Nazarineanul. Şi toţi s-au umplut de mînie, dar au tăcut atunci pentru că se făcuse seară.

A doua zi s-a adunat mult popor şi împreună cu arhierei şi bătrîni au mers la casa unde era icoana Domnului. Şi intrînd înăuntru au găsit icoana pe care au scos-o afară şi au pus-o în mijlocul lor, zicînd: „Precum părinţii noştri au batjocorit pe Iisus, aşa şi noi să facem cu această icoană”. Şi au început a scuipa icoana şi a lovi chipul lui Iisus Hristos de o parte şi de alta. După aceea au zis: „Am auzit că părinţii noştri pe lemn L-au răstignit pe Iisus, deci să facem şi noi la fel cu această icoană”. Şi luînd piroane, le-au bătut în chipul Lui, în mîinile şi picioarele Lui şi punînd în trestie un burete de oţet l-au lipit de gura Domnului. După aceasta au adus o suliţă şi au poruncit unuia ca să împungă coasta Domnului.

Cum a lovit acela cu suliţa în icoană, îndată a început a curge sînge şi apă. Şi frică mare i-a cuprins pe toţi evreii care au văzut acea preamărită minune şi au umplut un vas din sîngele şi apa care au curs. Apoi au făcut sfat, zicînd: „Să aducem şchiopi, orbi şi îndrăciţi şi să-i stropim cu sîngele acesta şi de se vor vindeca toţi, vom crede şi noi în Cel răstignit, pentru că ne-a cuprins frica de minunea aceasta”. Au adus mai întîi un olog din naştere şi, cum l-au stropit cu sîngele cel curs din icoana lui Iisus Hristos, îndată a sărit ologul acela şi s-a făcut cu totul sănătos. După aceasta au adus nişte orbi pe care, stropindu-i cu sîngele lui Hristos, aceştia îndată au văzut. Apoi au adus o mulţime de îndrăciţi care s-au vindecat tot prin stropirea cu acel sînge. Despre aceasta s-a dus vestea în toată cetatea şi toţi au alergat să vadă minunea, aducînd pe bolnavii lor; pe cei slăbănogi şi uscaţi, pe cei care se tîrau şi toţi luau tămăduire de bolile lor. Atunci tot poporul evreiesc care era acolo a crezut în Domnul nostru Iisus Hristos şi, căzînd înaintea icoanei Domnului, au strigat cu lacrimi, zicînd: „Mărire Ţie, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, că faci minuni ca acestea. Mărire Ţie, Hristoase Dumnezeule, că deşi părinţii noştri Te-au răstignit, noi credem în Tine şi primeşte-ne pe noi care credem în Tine, Stăpîne”.

Toţi evreii din cetatea aceea, bărbaţi, femei şi copii, venind la episcop, l-au rugat cu tot dinadinsul să-i lumineze cu Sfîntul Botez. Şi i-au arătat episcopului icoana Domnului precum şi sîngele şi apa care au curs din ea, spunînd toate batjocurile care au fost făcute acelei sfinte icoane. Iar episcopul, văzîndu-i că s-au pocăit cu adevărat, i-a primit cu bucurie şi, învăţîndu-i sfînta credinţă, i-a botezat pe toţi, cu femei şi copii, iar şcoala lor a făcut-o Biserică Domnului nostru Iisus Hristos. Atunci a fost mare bucurie în cetatea aceea, nu numai pentru neputincioşii care au fost tămăduiţi, ci şi pentru necredincioşii evrei care s-au botezat, căci au primit sfînta credinţă pentru minunea care s-a făcut de icoana Domnului. Pentru aceasta, toţi, cu credinţă şi cu dragoste, să facă închinăciune sfintelor icoane, întru cinstirea şi mărirea chipului Ipostasului lui Dumnezeu, care s-a aflat în chipul omenesc al Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Dumnezeu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, I se cuvine de la toţi închinăciunea, în vecii vecilor. Amin.

În această zi mai facem pomenire şi pentru Sfintele Muceniţe Zenaida şi Filonida, rudeniile Sfîntului Apostol Pavel, care, lăsîndu-şi averile lor şi lepădîndu-se de cele lumeşti, au mers la cetatea Dimitriadului şi şi-au petrecut viaţa lor într-o peşteră, tămăduind cu ajutorul puterii lui Hristos cei care Îl propovăduiau, toate bolile oamenilor care veneau la ele, încît pe mulţi i-au adus la sfînta credinţă. Şi pornindu-se cu mînie necuraţii închinători de idoli au năvălit noaptea la ele şi le-au ucis cu pietre. Şi astfel au adormit cu fericitul somn.

Tot în această zi mai facem şi pomenirea Sinodului al şaptelea ecumenic, care a avut loc în vremea împăratului Constantin, şi a maicii lui Irina, şi în vremea lui Tarasie, Patriarhul Constantinopolului, adică Sinodului celor trei sute şaizeci şi şapte de sfinţi părinţi care s-au adunat în Niceea pentru a doua oară, contra luptătorilor de icoane, pe care i-au şi blestemat, apoi au învăţat ca sfintele icoane să fie cinstite şi să li se dea cuviincioasa închinăciune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste taguri și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>