Duminica a-X-a după Rusalii – Vindecarea lunatecului – Sfântul Teofan Zăvorâtul

duminica-vindecarii-lunaticului Dupa coborarea de pe muntele Schimbarii la Fata, Domnul il vindeca pe tanarul indracit. Tamaduirii i-a premers o mustrare pentru necredinta, pe care a infatisat-o ca fiind pricina pentru care indracitul nu putuse fi vindecat de catre ucenici. De a cui necredinta era vorba, a tatalui care-l adusese, a poporului care se adunase, ori poate chiar a ucenicilor, nu stim; vedem insa ca necredinta inchide usa milostivului acoperamant si ajutor al lui Dumnezeu, in vreme ce credinta o deschide. Domnul i-a si zis tatalui: ”vei primi dupa credinta ta”.

 

Credinta nu este numai treaba cugetarii si mintii, ci imbratiseaza intreaga fiinta a omului. Ea cuprinde indatoririle pe care si le iau unul fata de celalalt credinciosul si Cel in care acesta crede, chiar daca ele nu sunt exprimate literal. Cel care crede se reazema cu totul pe cel in care crede si nu se asteapta ca el sa nu-i implineasca vreo cerere; ca atare, cere cu cuget neindoit, vine la el ca la un parinte, ca la vistieria sa, incredintat ca nu se va intoarce cu mana goala. Aceasta credinta il indupleca si fara cuvinte pe cel in care crede. Asa stau lucrurile intre oameni; dar puterea credintei se vadeste in toata marimea ei atunci cand aceasta este indreptata catre Domnul Cel Atotputernic, Atoatestiutor si Care voieste sa ne daruiasca toate bunatatile; si cel ce crede cu adevarat nu este niciodata inselat in asteptarile sale. Daca nu avem vreun lucru si cerandu-l, nu il primim, inseamna ca nu avem credinta trebuincioasa.

 

Mai inainte de toate trebuie sa cautam si sa instapanim in inima noastra credinta deplina in Domnul: s-o cautam si s-o cerem de la El, fiindca nici aceasta nu este de la noi, ci e un dar al lui Dumnezeu. Atunci cand i s-a cerut credinta, tatal tanarului a raspuns: ”Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!”. Atunci, el avea credinta slaba, se clatina si se ruga sa i se intareasca credinta. Dar cine se poate lauda cu credinta desavarsita, si cine, ca atare, nu are nevoie sa se roage: ”Cred, Doamne, ajuta necredintei mele”? Daca credinta noastra ar avea putere, gandurile noastre ar fi curate, simtirile, sfinte, si faptele, placute lui Dumnezeu. Atunci, Domnul ar lua aminte la noi asa cum tatal ia aminte la fiii sai; si orice am dori – si in credinta n-am putea cere decat cele placute lui Dumnezeu – am primi negresit si fara intarziere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste taguri și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>