Omilia 28 – La prăznuirea Sfinţilor Petru şi Pavel Cununa Apostolilor – Sf.Grigorie Palama

41.Pomenirea fiecăruia dintre sfinţi, în ziua de sărbătoare rânduită, este un prilej de mare bucurie, comună poporului şi cetăţii, supuşilor şi dregătorilor, fiind aducătoare de mare folos duhovnicesc.

Căci, precum spune înţeleptul Solomon, „pomenirea cuviosului cu laude şi lauda dreptului bucură poporul” (Pilde 10:7). Şi aşa cum noaptea se aprind făcliile şi luminează spre folosul şi bucuria tuturor celor de faţă, tot aşa şi viaţa bine-plăcută lui Dumnezeu şi sfârşitul cel fericit pe măsură, şi harul dăruit acestora pentru curăţia vieţii lor, asemenea unei făclii luminoase prezente în mijlocul nostru prin pomenire, aduce celor adunaţi, deopotrivă, înţelepciunea duhovnicească şi tot folosul.

Aşa cum de roadele pământului se bucură nu numai cultivatorii, ci toţi oamenii (căci bucuria roadelor pământului este comună tuturor), la fel şi rodirea întru Dumnezeu a sfinţilor, prin virtute, nu-l bucură numai pe cultivatorul sufletelor, ci şi pe noi toţi laolaltă, întrucât sufletele noastre sunt aduse la o hrană şi o bucurie comune.

Dar chiar şi în această viaţă, toţi sfinţii sunt un îndemn la virtute pentru cei care îi ascultă şi îi văd fiind în comuniune cu ei. Căci ei sunt adevărate icoane însufleţite, stâlpi umblători întru bine, cărţi vii şi grăitoare, care călăuzesc spre mai bine. Iar după ce s-au mutat din această viaţă la viaţa cea veşnică, prin pomenirea faptelor bune pe care le-au săvârşit, dobândim un folos fără de moarte.

Căci pomenirea acestor fapte bune este deja o laudă pe care o aducem sfinţilor, care ne foloseşte vreme îndelungată, fiindcă ceea ce am primit mai înainte de la ei ne este de folos şi astăzi.

2.Căci noi nu dăm nimic în schimbul acelor bunuri, atunci când pomenim faptele lor. Cum am fi noi vrednici să stăm în faţa lor sau să le dam ceva, lipsiţi fiind noi de toată virtutea şi fapta cea bună? Când ei au fost deja preamăriţi cu răsplătite şi daru-rile făgăduite de Dumnezeu, mai presus de puterea cuvântului, atât cât poate cuprinde firea, ca să se arate totodată şi petrecerea lor mai presus de orice cuvânt. Aşadar, atunci când le aducem laudă, noi nu mărim, şi nici nu sporim cele ce au săvârşit, de-parte de noi gândul! Insă cu adevărat vom spori bunătăţile dăruite pentru noi de sfinţi, care ca nişte candele răspândesc lumină, ridicându-ne şi pe noi la ei şi făcâdu-ne să primim din binefăcătoarea putere care ne vine de la ei.

3.Dacă pomenirea fiecăruia dintre sfinţi, despre care am vorbit, se săvârşeşte de către noi prin imne şi prin cântări de lauda, cu cât mai mult se cuvine a cinsti pomenirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, cununa soborului apostolesc.

Ei sunt împreună părinţi şi îndreptători ai tuturor celor numiţi cu numele lui Hristos, apostoli, mucenici, cuvioşi, preoţi, ierarhi, păstori şi învăţători, ai celor păstoriţi şi învăţaţi, ca unii care sunt arhipăstori şi ziditori ai cinstirii de Dumnezeu şi ai virtuţii tuturor, şi ca luminători ai lumii, păstrând şi răspândind cuvântul vieţii.

Ei luminează prin credinţă şi virtute ca soarele între celelalte astre sau ca cerurile cerurilor, mărturisind slava Dumnezeului celui Preaînalt.

Ei covârşesc cerurile, măreţia, frumuseţea astrelor şi grabnica lor mişcare, rânduiala şi puterea lor, căci aceşti împreună Apostoli au arătat cele mai presus de simţuri, [ridicându-se] la cele mai presus de ceruri şi de lume, şi răspândesc lumina întru care nu este mutare sau umbră de schimbare. Şi nu numai că au ieşit din întuneric la această preaminunată lumină, ci se fac părtaşi desăvârşitei lumini, astfel încât la cea de-a doua venire în slavă a Dumnezeu- Cuvântului întrupat si la arătarea luminii dintru început să strălucească şi ei ca soarele.

4.Astfel de luminători, adunându-se unul cu altul astăzi şi împreună cu noi, fac să strălucească Biserica; iar prin adunarea lor nu se umbresc unul pe altul, ci împreună lucrează sporirea luminii. Căci nu a fost aşezat unul întru înălţime, mişcându-se sus, iar celălalt coborât ca să nu-l umbrească; nici nu umblă unul ziua, iar celălalt noaptea, astfel încât stând unul împotriva celuilalt, să nu cada în umbră; şi nici nu trimite unul lumina, iar altul o ia înapoi, încât aici să sufere schimbare, iar dincolo, întru alt chip, să dobândească luminarea, după vreo măsura a împărţirii.

Dimpotrivă, Hristos, izvorul cel nesecat al luminii veşnice, făcându-le amândurora parte egală, le-a dăruit egală înălţime, slavă şi strălucire.

De aceea, întâlnirea acestor doi luminători este comuniune, aducând o îndoită luminare în sufletele credincioşilor. Insă cel întâi apostat, care l-a despărţit de Dumnezeu pe cel dintâi om, l-a văzut pe Cel care l-a zidit pe Adam, părintele neamului omenesc, cum l-a zidit mai târziu pe Petru, părinte credincioşilor celor cu adevărat de Dumnezeu cinstitori. Dar nu numai că l-a văzut, ci l-a şi auzit pe Cel care a zis: „Tu eşti Petru, şi aceasta este piatra pe care îmi voi zidi Biserica Mea” (Mat., 16:18).

Şi aflând aceasta începătorul răutăţii celei nimicitoare, care prin răutatea lui s-a făcut pricină de cădere începătorului neamului omenesc, Adam, a uneltit şi împotriva lui Petru, începătorul neamului celor bine cinstitori de Dumnezeu.

5. Ştiind, deci, că Petru era înzestrat cu înţelepciune şi aprins de dragostea pentru Hristos, nu a îndrăznit un atac pe faţă, ci pe ocolite, din partea cea dreaptă, înşelându-1 cu mult vicleşug, l-a ispitit să facă mai mult decât era necesar şi, astfel, în timpul patimilor celor mântuitoare, când Domnul a zis către ucenici: „în această noapte toţi vă veţi sminti întru Mine” (Mat. 26:31), Petru a tăgăduit, necrezând.

Dar nu numai atât, ci s-a pus pe sine mai presus decât toţi ceilalţi, zicând că dacă toţi se vor sminti, el nu o va face. Urmarea a fost că s-a lepădat mai mult decât toţi, doborât de propria cutezanţă, astfel încât mai mult decât toţi ceilalţi a fost smerit, pentru ca, la vreme, să fie arătat mai strălucitor, nu precum Adam, ispitit, biruit şi dus la moarte, ci ispitit, înjosit puţin, dar biruind pe ispititor. Cum? Prin defăimarea de sine şi prin puternica întristare şi pocăinţă, prin doctoria cea tare pentru milostivirea. Domnului, prin lacrimi, fiindcă „inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi” (Ps. 50:12) şi întristarea cea după Dumnezeu aduce în suflet o stăruitoare pocăinţă, lucrând pentru mântuire, plinind cuvântul Evangheliei: „cei ce seamănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera”.

6. Dacă ar cerceta cineva ar vedea, că nu numai lepădarea este tămăduită prin plânsul pocăinţei, ci însăşi patima pentru care mai mult decât orice altceva propriul suflet este tras în jos şi lepădat, după cum se poate cu uşurinţă prevedea. Şi vrând să arate tuturor aceasta, Domnul, după ce a pătimit în trup pentru noi şi după a înviat a treia zi din morţi, ne-a adus folos prin cele citite astăzi în Evanghelie despre Petru, zicând către acesta: „Simone, fiul lui Iona, mă iubeşti tu mai mult decât aceştia, adică decât ucenicii Mei?” A întrebat însă după ce Petru se schimbase printr-o mai mare smerenie. Căci cel care neîntrebat fiind la început, punându-se pe sine mai presus decât ceilalţi şi zicând că dacă toţi [se vor lepăda], el nu o va face, şi fiind acum întrebat dacă-L iubea mai mult decât toţi, a răspuns simplu că-L iubea, lăsând la o parte pe „mai mult”: „Da, Doamne, tu ştii că Te iubesc”.

7. Ce a făcut atunci Domnul? Fiindcă Petru s-a arătat astfel, fiindcă a avut grijă ca nici să nu cadă din dragostea pentru El, dar să-şi păzească şi smerenia, a împlinit mai cu osârdie făgăduinţa pe care i-a făcut’O, zicându-i: „Paşte mieluşeii mei”. Iar când a numit casă adunarea credincioşilor, a făgăduit să pună această temelie: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea” (Mat., 16:18). Şi când era vorba despre pescuit, l-a numit pe Petru pescar de oameni: „de acum vei fi pescar de oameni”, iar când a fost vorba despre oi, l-a rânduit păstor, zicându-i: „Paşte mieluşeii Mei, paşte oile Mele”. Să luăm aminte, fraţilor, cât ne doreşte Domnul mântuirea, de vreme ce şi de la cei ce-L iubesc nu cere nimic altceva decât să ne îndrepte la păşunea şi la staulul mântuirii.

8. Să dorim, aşadar, şi noi mântuirea noastră şi să ascultăm cu fapta şi cuvântul de cei care ne îndreaptă către ea. E de ajuns doar ca fiecare dintre noi să vrea să ţină cele care duc la mântuire,de vreme ce călăuza a fost pregătită de Mântuitorul tuturor şi dătătorul mântuirii, gata să ne ajute prin cea mai mare iubire de oameni, ca unul care nu s-a chemat singur, ci mai curând a fost chemat la slujire.

De trei ori a întrebat Domnul, pentru ca Petru, răspunzând de trei ori, să aducă mărturisire curată şi prin întreita mărturisire să vindece desăvârşit întreita lepădare.

Şi de trei ori l-a pus pe Petru păstor al propriei Sale turme de miei şi de oi, aşezându-l în fruntea celor trei stări ale celor mântuiţi: slujirea, lucrarea şi fiimea; sau fecioria, văduvia înţeleaptă şi căsătoria cinstită.

Insă Petru întrebat iarăşi şi iarăşi dacă Îl iubeşte pe Hristos, s-a întristat socotind că este întrebat de atâtea ori fiindcă nu este crezut. Dar cunoscându-L pe Cel pe care-L iubea şi ştiind bine că Cel care întreba cunoştea aceasta, mai mult chiar decât el însuşi şi în adâncime, nu numai că a mărturisit că Îl iubea, ci a propovăduit şi faptul că Cel iubit de el este Dumnezeul cel mai presus de toată făptura, zicând: „Tu, Doamne, care ştii toate, tu ştii că Te iubesc”. Căci pe toate le cunoaşte numai unul Dumnezeu care este peste toate.

9. Insă Domnul, după ce Petru a făcut această mărturisire din toată inima lui şi din tot cugetul, nu numai că l-a hirotonit păstor şi arhipăstor al întregii Sale Biserici, ci i-a şi făgăduit că atâta de mare putere îi va da încât până la moarte, şi încă moarte pe cruce, va răbda pentru El cel care, mai înainte de întărirea aceasta, nu a răbdat nici măcar întrebările unei copile. „Adevărat, adevărat zic ţie, când erai mai tânăr la suflet şi la trup te încingeai singur, adică te foloseai de puterea ta şi mergeai unde voiai, umblând de la tine, trăind precum alegeai tu şi precum îţi era firea, însă când vei îmbătrâni, ajungând la plinirea vârstei trupeşti şi duhovniceşti, vei întinde mâinile tale”: prin acest cuvânt se referea la sfârşitul prin cruce, că nu de voie va fi mărturia lui Petru.

„Aşadar, vei întinde mâinile tale şi altul te va încinge, adică vei fi întărit, şi vei fi purtat de oameni acolo unde nu voieşti, fiindcă firea nu voieşte să se nimicească prin moarte. Astfel se arată, pe de o parte, dorinţa firii noastre de a trăi şi, pe de altă parte, mucenicia mai presus de fire a Sfântului Petru. Căci cele pe care le vei suferi pentru Mine, zice Domnul, şi mărturisirea numelui Meu, întărit fiind de Mine, nu pot fi dorite de firea omenească pentru că sunt mai presus de ea.

10. Atât despre pe Petru, în câteva cuvinte. Insă despre Pavel, ce limbă, sau mai degrabă câte limbi şi cât de multe cuvinte ar trebui să înfăţişeze cu amănunţime răbdarea sa până la moarte? Cel care în fiecare zi obişnuia să moară, sau mai degrabă petrecea ca un mort, nemaitrăind deloc pentru el însuşi, după cum singur mărturiseşte, ci avându-L în el pe Hristos cel viu (Gal., 2, 20).

Pentru dragostea lui Hristos a socotit necesare nu numai toate necazurile prezente, ci şi pe cele ce urmau să vină le-a prevăzut: „Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici cele din înălţime, nici cele din adânc, nici puterile nu ne vor despărţi pe noi de dragostea lui Dumenzeu cea întru Iisus Hristos” (Rom. 8:38). Aşadar, avea atâta osârdie pentru Dumnezeu încât să ne facă părtaşi şi pe noi la râvna cea către Dumnezeu. Căruia i s-au mai predat unele ca acestea, în afară de Petru? Şi câtă smerenie vedem, când îl auzim zicând despre sine: „Eu sunt cel mai mic dintre Apostoli, şi nu sunt vrednic să fiu numit Apostol” (I Cor. 15:9).

11. Aşadar, nu este oare Pavel asemenea lui Petru în râvnă, smerenie şi dragoste? Nu a dobândit oare aceleaşi cununi de la Cel care a rânduit parte dreaptă amândurora şi egală socotinţă în ceea ce priveşte jugul de purtat, măsura şi povara? Dar în ce chip le-a făcut parte egală? Fiindcă i-a spus lui Petru: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea”, iar despre Pavel, zice către Anania: „Căci acesta îmi este Mie vas ales, care va purta numele Meu în faţa neamurilor şi a regilor”. Care nume? Cel cu care suntem numiţi fiecare dintre noi, Biserica lui Hristos, pe care ca o temelie o susţine Sfântul Petru.

Vedeţi cum Petru şi Pavel se bucură de aceeaşi cinste şi strălucire, şi cum Biserica lui Hristos se ridică [pe umerii] amândurora? Pentru aceasta, Biserica le aduce astăzi una şi aceeaşi cinstire, prăznuindu-i deopotrivă. Iar noi cercetând sfârşitul fiecăruia, să ne aducem aminte de întoarcerea lor, şi chiar dacă nu am privi cu atenţie şi nu am urma celelalte fapte ale lor, ar fi de ajuns pentru noi a lua aminte la îndreptarea lor prin smerenie şi pocăinţă. Căci celelalte fapte, care sunt mari şi înalte, se cuvine să fie urmate de cei care pot fi mari cu fapta, fiindcă nu este tuturor cu putinţă a săvârşi asemenea fapte. Insă este cu mult mai potrivit pentru noi, câtă vreme în toată ziua cădem şi nu ne rămâne nici o altă faptă decât nădejdea mântuirii, să ne cufundăm în neîncetată şi smerită pocăinţă.

12. Iar pocăinţa se naşte în suflet din recunoaşterea propriilor căderi, care este început mare pentru îmblânzirea lui Dumnezeu. Căci spune psalmistul profet către Dumnezeu: „fărădelegea mea o cunosc” (Ps. 50: l -2). Or, prin recunoaşterea păcatelor vine mila şi prin mărturisirea lor, ca şi prin defăimarea de sine vine desăvârşita iertare: „marturisi’voi fărădelegea mea Domnului şi El îmi va ierta nelegiuirea păcatului meu” (Ps. 31: 6), de vreme ce prin recunoaşterea păcatelor vine cunoaşterea de sine, prin care vine şi întristarea pentru păcătuire, pe care a mărturisit-o şi Pavel lui Dumnezeu. Iar după întristarea cea după Dumnezeu, urmează în chip firesc mărturisirea către Dumnezeu cu inimă înfrântă şi smerită, şi apoi rugăciunea, urmată ca într-un lanţ de lepădarea de rele: aceasta este pocăinţa.

13. Căci şi Manase tot prin aceasta a fost izbăvit de pedeapsa pentru păcate după ce a căzut în mulţimea, mărimea şi adâncul fărădelegilor pentru care a fost înlănţuit în obezi mai mulţi ani. Iar cât priveşte pe David, nu numai că i’a şters Domnul farădelegea, dar nici nu i’a luat nici darul profeţiei. De aceasta şi Petru folosindu’se, nu numai că S’a ridicat din cădere şi a dobândit iertare, dar a şi fost rânduit în fruntea Bisericii lui Hristos. Tot întru pocăinţă îl vei găsi şi pe Pavel cel prigonitor, iar după întoarcerea şi lepădarea de păcat, [îl vei afla] mai presus decât ceilalţi, întru asemănarea cu Dumnezeu.

Căci pocăinţa, dacă este adevărată şi dacă porneşte într’a’ devăr din inimă, îl convinge pe cel care a dobândit’o ca nicidecum să nu mai consimtă păcatelor, nicidecum să nu se mai alăture faptelor celor stricăcioase, nicidecum să nu dea pricină patimilor, ci să le dispreţuiască şi pe cele prezente, să stea împotriva celor viitoare, să lupte împotriva lor şi să pună în loc virtuţile, să fie înfrânat întru toate, să vegheze în rugăciuni către Dumnezeu, să lepede de la sine câştigul nedrept, să fie milostiv cu cei căzuţi, să fie binevoitor cu cei care îi cer sprijin, să le fie celor nevoiaşi ajutor prin cuvinte, fapte şi milostenii, să slujească tuturor din suflet, astfel încât prin iubirea de oameni să-L dobândească pe Iubitorul de oameni şi prin iubirea de aproapele să o primească pe cea de Dumnezeu, să’şi atragă dumnezeiasca bunăvoinţă, să’şi agonisească mila cea veşnică, harul şi dumnezeiasca binecuvân tare, care rămâne de’a pururi.

14. Pe care fie ca noi toţi să le dobândim cu harul Unuia Născut Fiului lui Dumnezeu, Căruia se cuvine slava, stăpânirea, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă făcătorul Lui Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


(Din „Omilii – Volumul 2Sfantul Grigorie Palama,Editura Anastasia – 2004)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste taguri și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>