Duminica Tuturor Sfinţilor– Tâlcuirea Sfântului Teofilact

Duminica Tuturor Sfintilor 110, 32-33: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri. (33) Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în Ceruri.

Îndeamnă la mucenicie, pentru că nu se îndestulează numai cu credinţa sufletului, ci voieşte Domnul şi mărturisirea gurii noastre. Şi nu a zis: „cel ce Mă va mărturisi pe Mine, ci „întru Mine”, adică „întru puterea Mea”, căci [cu adevărat], cel care mărturiseşte, mărturiseşte fiind ajutat de darul cel de Sus.

Iar celui care se leapădă nu i-a zis „întru Mine”, ci „de Mine”, arătând că acesta se leapădă neavând ajutorul cel de Sus.

Deci, tot cel care mărturiseşte că Hristos este Dumnezeu, îl va afla pe Hristos mărturisind pentru el înaintea Tatălui cum că este adevărată slugă, iar cei ce se leapădă vor auzi „Nu vă cunosc pe voi!” (Matei 25, 12)

10,34-36: Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. (35) Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. (36) Şi duşmanii omului vor fi casnicii lui.

Nu pretutindeni [întotdeauna] este bună unirea, ci uneori şi despărţirea este bună.

Iar „sabie” este cuvântul credinţei, care ne taie pe noi de la dragostea prietenilor noştri şi a rudeniilor, dacă aceştia ne împiedică de la buna-cin- stire de Dumnezeu. Că nu ne îndeamnă să ne despărţim de aceştia fără pricină, ci numai atunci când nu se unesc cu noi [în credinţă] iar, mai vârtos, atunci când ne împiedică de la credinţă.

10, 37: Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.

Vezi că atunci se cuvine să-i urâm pe născătorii [părinţii] noştri şi pe feciori, când vor voi să-i iubim mai mult decât pe Hristos. Şi ce zic eu „tată” şi „mamă” şi „feciori”, ci porunca cea preaînaltă şi mare o ascultă tu:

10,38: Şi cel ce nu-şi ia Crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.„Cel care nu se va lepăda de viaţa aceasta şi nu se va da pe sine morţii celei de ocară” – că aceasta era crucea pentru cei din vechime – „nu este vrednic de Mine!”

Dar, fiindcă mulţi au fost răstigniţi pentru că erau furi şi tâlhari,adaugă: „Să vină după Mine, adică să vieţuiască după legile [poruncile] Mele”.

10,39: Cine ţine la sufletul său îl va pierde, iarcine-şi pierde sufletul lui pentru Mine, îl va găsi. Cel care se grijeşte de viaţa trupească pare că „îşi află sufletul”, dar „îl pierde”, pentru că îl trimite în munca [cazna] cea veşnică. Iar cela care „îşi pierde sufletul său” şi moare – nu ca un tâlhar sau ca un sinucigaş, ci pentru Hristos -, acela îşi mântuieşte sufletul.

11, 27*: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu Mai sus a zis Tatălui: „Ai descoperit, o, Părinte!”, dar ca să nu crezi că El nimic nu face şi că toate sunt ale Tatălui, adaugă: „«Toate îmi sunt date Mie» şi o stăpânire este a Mea şi a Aceluia”. Iar auzind că „sunt date”, nu socoti că sunt date ca unei slugi care este mai prejos, ci ca unui Fiu. Căci pentru că S-a născut din Tatăl, pentru aceasta I S-au dat Lui. Iar dacă nu S-ar fi născut şi de nu ar fi fost de aceeaşi fiinţă cu Tatăl, nu I S-ar fi dat. Că vezi ce zice: „Toate îmi sunt date Mie, nu de la Stăpânul, ci de la Tatăl Meu”, tot aşa cum zici când se naşte un prunc frumos dintr-un tată frumos, că i s-a dat frumuseţea de la tatăl său.

11, 27b: Şi nimeni nu cunoaşte pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi cel căruia va voi Fiul să-i descopere.      Lucrul cel mai mare îl spune [acum]: „Nu este de mirare că sunt Eu Stăpân a toate, fiindcă şi mai mult am” – adică „Eu îl cunosc pe Tatăl şi aşa îl cunosc, încât şi altora îl descopăr pe Dânsul”.

Însă, ia aminte că mai sus a zis că Tatăl „a descoperit” pruncilor tainele (Matei 11,25), iar acum zice că Fiul „descoperă” pe Tatăl. Vezi, dar, puterea Tatălui şi a Fiului, de vreme ce şi Tatăl descoperă, dar şi Fiul!

11, 28: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Pe toţi îi cheamă, nu numai pe iudei, ci şi pe păgâni, căci aşa vei înţelege „osteniţi” – adică pe iudeii care păzeau rânduielile cele grele ale Legii şi se osteneau în lucrarea poruncilor ei; iar prin „însărcinaţi” [„împovăraţi”] vei înţelege pe păgâni, care erau strâmtarăţi de greutatea păcatelor. Deci, pe toţi aceştia îi „odihneşte” Hristos, pentru că ce osteneală este în a crede, a mărturisi şi a te boteza? Şi cum nu este „odihnă” [aceasta], de vreme ce şi aici eşti fără de grijă, pentru cele ce au fost făcute mai înainte de Botez, şi dincolo, de asemenea, odihna te va primi pe tine?

11, 29-30: Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre (30) Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.

„Jugul ” lui I Iristos este smerenia şi blândeţea Deci, cel care se smereşte la tot omul [înaintea tuturor], află odihnă petrecând fără turburare, precum şi trufaşul şi măreţul în deşert27 pururea se află în griji, nevoind să fie mai mic deccit alţii, ci socotind cum va fi mai mult slăvit şi cum îi va birui pe vrăjmaşi.

Deci, „jugul” lui Hristos – adică smerenia -, este uşor, căci mai lesne îi este firii noastre smerite să se smerească, decât să se înalţe28.

Dar şi toate poruncile lui Hristos se numesc „jug”, fiind ele uşoare prin răsplătirea ce va să fie, deşi la puţină vreme se par a fi grele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste taguri și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>