Vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda – Tâlcuirea Sfântului Teofilact

duminica-slabanogului
Vindecarea slabanogului de la scaldatoarea Vitezda. 5, 1-4: Dupa acestea era o sarbatoare a iudeilor si Iisus S-a suit la  Ierusalim. (2) Iar in Ierusalim, langa Poarta Oilor, era o scaldatoare care se numea pe evreieste Vitezda, avand cinci pridvoare. (3) In acestea zaceau multime de bolnavi, orbi, schiopi, uscati, asteptand miscarea apei. (4) Caci un Inger al Domnului se cobora la vreme in scaldatoare si turbura apa si cine intra intai, dupa turburarea apei, se facea sanatos, orice boală ar fi avut..„Era praznic al iudeilor” — socotesc ca acela al celor cincizeci de zile – si  Domnul „[la Ierusalim] S-a suit” intru acesta: mai intai, ca sa nu se para este potrivnic Legii, ci sa se vada ca praznuieste dimpreuna cu cei multi; iar  apoi, si ca pe mai multi sa-i traga la Sine prin semne [minuni] si prin invatatura si, mai vartos prisosinta], pe norodul cel fara de viclesug. Caci, la praznic obisnuiesc a se aduna impreuna si tarani [poporeni] si mesteri de prin cetati, – in celelalte zile, se indeletnicesc cu lucrarile lor.Iar „Scaldatoarea Oilor” se numea, fiindca oile cele spre jertfa erau adunate in acel loc, si maruntaiele lor cele dinlauntru se spalau acolo. Iar cei multi aveau parerea ca numai dintru a se spala acolo maruntaiele dobitoacelor celor de jertfa lua apa o oarecare putere mai dumnezeiasca, pentru aceasta si Ingerul se pogora la apa aceasta, ca la una aleasa si facea minuni.

Asadar, se vede ca dumnezeiasca Pronie, de demult facandu-le [deschizandu-le] cale iudeilor spre credinta cea intru Hristos, mai inainte a randuit minunea acestei scaldatori. Deci, fiindca avea sa fie dat Botez, care are multa putere si dar preamare — de vreme ce curateste pacatele si face vii sufletele pentru aceasta, Dumnezeu, mai inainte preinchipuie „botez” intru cele iudaicesti si le da lor si apa ce curatea intinaciunile — care nu erau cu adevarat [intinari], ci se pareau a fi, precum cele din atingerea de mort, ori de lepros si altele asemenea acestora  – inca le da lor si minunea acestei scaldatori, care ii povatuieste [calauzeste] pe dansii spre primirea Botezului. Caci, “Inger la vreme se pogora, turbura apa” si putere tamaduitoare punea intr- insa, deoarece, cu adevarat, nu firea apei numai prin ea insasi tamaduia daca ar fi fost intru acest fel, intotdeauna ar fi dat vindecare ci toata [plinirea] aceasta sta intru lucrarea Ingerului.

Asa si la noi: apa Botezului este apa de rand [simpla], insa dupa ce primeste darul Duhului, prin dumnezeirea chemari, dezleaga bolile sufletesti si de este cineva „orb” — orbit la ochii sufletului si nu poate sa deosebeasca binele din rau — si de este „schiop” — nemiscat catre savarsirea lucrului celui bun Si inspre sporirea cea Catre mai bine — si de este „uscat” cu totul si deznadajduit si nu are impartasire de nici un lucru bun, pe toti ii vindeca „apa” aceasta. Iar atunci boala li se facea vreunora sminteala [poticnire, piedica] de a se vindeca, iar acum nici o impiedicare nu avem ca sa ne botezam; caci, nu daca unul se va vindeca, ceilalti raman nevindecati, ci, macar toata lumea de s-ar aduna, nu se imputineaza [nici-decum] darul [Botezului].

5, 5-7: Si era acolo un om, care era bolnav de treizeci si opt de ani. (6) Iisus, vazandu-1 pe acesta zacand si stiind ca este asa inca de multa vreme, i-a zis: Voiesti sä te faci sanatos? (7) Bolnavul I-a raspuns: Doamne, nu am om, ca sa ma arunce in scaldatoare, cand se turbura apa; ca, pana cand vin eu, altul se coboara inaintea mea.

De mirare este rabdarea slabanogului: „treizeci si opt de ani” avea in boala si in fiecare an nadajduind el a se izbavi de boala, pandea [vremea pogorarii Ingerului], insa era impiedicat de cei mai tari [mai in putere]. Si, cu toate acestea el nu se departa, nici nu se deznadajduia. Pentru aceasta, il si intreaba pe el Domnul [„Voiesti sa te faci sanatos?”], vrand ca sa ne arate noua rabdarea omului aceluia. Caci, cu adevarat, nu pentru ca sa afle Il intreaba, caci nu numai de prisos e aceasta, ci si fara  de socotinta este a-l intreba pe bolnav de voieste sa se insanatoseasca. Deci, precum am zis, anume pentru aceasta il intreaba, ca sa ne arate noua rabdarea omului. Asadar, ce zice acela? Cu multa blandete Ii raspunde: „Asa, Doamne, cu adevarat, voiesc, insa «nu am om» care sa poata «sa ma arunce» in apa”. Nici o hula nu a grait drept raspuns, nici nu L-a alungat pe Hristos, ca si cum 1-ar fi intrebat o intrebare fara de rost, nici nu si-a blestemat ziua nasterii — precum facem noi, cei putini la suflet, si, mai vartos [cu prisosinta], intru boli mai usoare cazand, ci bland si cu umilinta isi da raspunsul, macar ca nu stia cine este Cel Care il intreaba. Insa, poate, [slabanogul] socotea numai aceasta: ca ii va fi lui de folos Hristos ca sa-1 pogoare in apa, si, prin graiurile acestea, voieste sa-L traga la sinesi si sa-L plece [spre ajutor].

Si nu i-a zis Hristos: „Voiesti sa te vindec?”, ca sa nu se para ca se faleste.

5, 8-10: Iisus i-a zis: Scoala-te, ia-ti patul si umbla. (9) Si indata omul s-a facut sanatos, si si-a luat patul si umbla. Dar in ziua aceea era sambata. (10) Deci ziceau Porunceste [Domnul] sa-si „ia patul”, vrand sa fie incredintata minunea pe care o facuse, ca nimeni sa nu socoteasca ca acel lucru era vreo nalucire. Caci, daca madularele lui nu s-ar fi intarit [imputernicit] cu adevarat si foarte tare [cu prisosinta], nu ar fi putut sa-si poarte patul.

Si nu cere de la el credinta mai inainte de vindecare, precum de la alti oarecare (Matei 9, 28; Marcu 5, 36; 9, 23; Luca 8, 50; Man 11, 40), pentru ca bolnavul inca nu Il vazuse pe El facand vreun semn [vreo minune] caci, de la aceia de la care cerea Domnul credinta, nu mai inainte de minuni cerea de la ei credinta, ci dupa ce facuse inaintea lor minunile.

Si, vezi, cum de indata ce a auzit, indata a si crezut? Caci nu s-a indoit nici nu a zis: „Oare nu este barfitor Acesta Care Intru aceasta Imi porunceste sa ma scol? Treizeci si opt de ani am in boala si nu am dobandit vindecare si acum asa, de indata, sa ma scol?” Nimic de acest fel nu a zis, ci, crezand, „s-a sculat”. Iar „sambata” il vindeca, invatandu-i pe oameni ca in alt chip [fel] sa inteleaga randuielile Legii, si nu prin intelegerea trupeasca a incetarii din lucruri sa li se para ca ei cinstesc sambata, ci prin departarea de la cele rele. Fiindca nu oprea Legea a face bine cuiva „sambata” Legea fiind a lui Dumnezeu, Care pururea face bine.

5,11-13: El le-a raspuns: Cel Ce m-a facut sanatos, Acela mi-a zis: umbla. (12) Ei 1-au intrebat: Cine este omul care ti-a zis: Ia-ti paul si umbla? (13) Iar cel vindecat nu stia cine este, caci Iisus Se daduse la o parte din multimea care era in acel loc”. Se cuvine a ne minuna de indrazneala cea catre iudei a acestui om, caci stand ei  asupra lui si zicandu-i: „Nu ti se cade tie a-ti lua patul, din pricina sambetei”, el cu indrazneala Il propovaduieste pe Facatorul sau de bine: “Cel ce m-a facut sanatos, Acela mi-a zis” ca si cum ar fi zis unele ca acestea: „Barfiti si graiti nebuneste, poruncindu-mi mie ca sa nu ma plec Celui Care m-a izbavit de o boala atat de indelungata si grea”. Iar iudeii nu-1 intreaba pe el: „cine este cel ce te-a facut sanatos?”, ci: „cine este omul care ti-a zis: Ia-ti patul?”, atat erau de orbi, de bunavoie, catre lucrul cel bun, iar cea care li se parea lor a fi calcarea sambetei, o invarteau in sus si in jos. Iar „Iisus Se daduse in laturi [la o parte] mai intai ca, nefiind El de fata, fara de nici o banuiala [presupunere] sa se faca marturisirea cea pentru sanatate Si sa nu se para ca omul Ii face Lui har [hatar, favoare], ci adevarul it marturiseste; apoi, si ca sa nu se aprinda mai mult mania iudeilor. Caci, de obicei, si numai vederea celui pizmuit, nu mica scanteie de zavistie sloboade inlauntrul celor care pizmuiesc. Pentru aceasta, lasa [Domnul] ca lucrul sa fie cercetat, caci iudeii cei care prihaneau, spre cercetare si cuvinte aducandu-o pe cea care se facuse, mai vestita o fac pe ea [pe minune].

5, 14-16: Dupa aceasta Iisus l-a aflat in templu si i-a zis: Iata ca te-ai facut sanatos. De acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu-ti fie ceva mai rau. (15) Atunci omul a plecat si a spus iudeilor ca Iisus este Cel Care 1-a facut sanatos. (16) Pentru aceasta iudeii prigoneau pe Iisus si cautau sa-L omoare, ca facea acestea sambata.

Din aceasta ce a zis-o Domnul care slabanogul: „Iata ca te-ai facut sanatos. De acum sa nu mai gresesti”, invatam, mai intai, ca din pacate i s-a nascut acelui om boala; iar apoi, ca adevarat este cuvantul cel pentru gheena si cum ca vesnica este munca [cazna]. Si unde sunt acum cei care zic: „Intr-un ceas am curvit, asadar, cum fara de moarte [pe vecie], voi muncit [caznit]?” Caci iata ca si acesta [slabanogul], nu a gresit intru acelasi numar de ani, intru cati se muncea [caznea], insa aproape o viata intreaga de om a cheltuit intru lungimea muncii [caznei]. Pentru ca nu se judeca pacatele dupa masura vremii, ci dupa insasi firea gresalelor. Impreuna cu acestea ne invatam si aceea: anume ca, chiar daca grea rasplatire am fi luat pentru pacatele cele mai dinainte, daca apoi iarasi: intru aceleasi pacate ne-am fi amestecat [incurcat, varat], mai grele vom patimi si [aceasta este] foarte cu cuviinta. Caci acela care nici de munca [cazna] cea mai dinainte nu s-a facut mai bun, spre mai mari munci [cazne] se aduce [pe sine], ca un nesimtitor si nebagator de seama.

 

Si pentru care pricina nu se muncesc [caznesc, chinuie] toti asa?  Caci pe multi din cei rai ii vedem ca sunt sanatosi la trup si tari [in putere] si bine [vietuiesc] in zilele lor. Insa aceasta, adica a nu patimi ei nimic aici, li se face lor merinde de mai mare munca [cazna] dincolo. Si aceasta aratand-o, Pavel zice: „Fiind judecati de Domnul” — adica aici [in viata aceasta] – ,suntem certati [pedepsiti], ca nu impreuna cu lumea sa fim osanditi” adica dincolo [in viata vesnica] (1 Corinteni 11, 32); caci cele de aici sunt de sfatuire[povatuire, indemn], iar cele de acolo — de munca [cazna, chin].

Asadar, cum? Toate bolile sunt din pacate? Nu toate, ci cele mai multe. Caci unele sunt pentru pacate, precum si a slabanogului acestuia. Inca si Cartea Imparatilor vedem pe oarecare ca a cazut in durere de picioare pentru pacate (3 Regi 15, 23; 2 Paralipomena 16, 10-12). Iar altele pentru buna slava si vestire [propovaduire], precum la Iov, ca sa se arate fapta lui cea buna. Inca se fac unele si din lenevire, precum din satiul pantecelui si din betie.

Iar oarecare [unii], din ceea ce a zis Domnul: „De acum sa nu mai gresesti”, socotind [cugetand, chibzuind] hotarasc [afirma] ca pe acest slabanog il stia Domnul ca avea sa-L arate pe El si sa-L vesteasca iudeilor dupa ce L-a aflat pe El in templu; si anume pentru aceasta zice: „De acum sa nu mai gresesti”. Insa nu este intru acest fel, deoarece se vede ca este cucernic omul, caci zice [Evanghelistul] ca „Iisus 1-a aflat” pe el „in temple”.  Caci, de n-ar fi fost cucernic, la desfranare si la desfatare s-ar fi dat pe sinesi, acasa alergand, si ar fi scapat de turbarea iudeilor si de raspunsurile pe care le cereau. Dar nici una dintru acestea nu 1-au plecat pe el sa se departeze de la templu, ci inca si dupa ce L-a cunoscut pe Iisus, vezi cum cu buna stiinta Il vesteste pe El iudeilor. Caci nu zice ca Iisus este Cel Care mi-a zis sa-mi iau patul” — adica ceea ce voiau aceia sa auda ci: „Cel Care m-a facut sanatos” — adica ceea ce ei nu sufereau sa auda, greseala socotind [a fi] dezlegarea sambetei.

Iar daca iudeii „goneau [prigoneau]” pe Domnul, cu ce gresea intru aceasta omul care L-a aratat pe El lor? Caci el cu buna socotinta Il propovaduia pe Vindecatorul, ca si pe ceilalti sa-i traga la credinta; iar daca aceia Il „goneau [prigoneau]” pe Facatorul de bine, a lor este greeala. Si sa socotesti ca „scaldatoare a Oilor” este darul Botezului, intru are „Oaia” Care S-a jertfit pentru noi — Iisus Domnul — S-a spalat,Botezandu-Se pentru noi. Si „cinci pridvoare” are aceasta scaldatoare, pentru că cele patru fapte bune şi partea cea privitoare la cele înalte şi cea dogmaticească, se arată la Botez”. Aşadar, firea cea omenească, asemenea unui „slăbănog” — întru toate puterile cele sufleteşti fiind slăbănoagă — „treizeci şi opt de ani” a fost bolnavă, pentru că nici întru credinţa cea în Treime [„treizecr] nu era sănătoasă „şi” nici al „optulea” veac — zic în inviere şi Judecată a celor ce le-am lucrat în viaţă — nu credea cu întărire [adeverire] că va fi. Pentru aceasta nici nu afla vindecare, pentru că „nu avea om care să-1 arunce în scăldătoare”, adică încă nu Se făcuse Om Fiul lui Dumnezeu, Cel Care avea ca prin Botez să insănătoşească firea omenească. Iar când S-a făcut Om, atunci a însănătoşit firea noastră şi i-a poruncit să-şi ridice şi „patul”, adică să facă şi trupul uşor şi subţire [neîmpovărat] şi să-1 ridice de la pământ, neîngreuindu-1 cu carne şi cu griji pământeşti, ci din lenevirea cea către lucrul cel bun să-1 „scoale” şi să „umble”, adică să se mişte către lucrarea binelui. Iar a „se turbura apa” scăldătorii, aceasta înseamnă, anume că se turbură într-însa duhurile răutăţii, zdrobindu-se şi înecându-se de darul Sfântului Duh. Dar, o, să fie!, ca şi noi să ne dobândim sănătatea, cei care suntem „slăbănogi” şi către tot lucrul cel bun nemişcaţi si „nu avem om” — adică gând omenesc, ca unii ce ne-am asemănat dobitoacelor celor neînţelegătoare [necuvântătoare] —, ca „să ne arunce” pe noi „in scăldătoarea” lacrimilor pocăinţei, în care, se vindecă cel care „intră intâi”. Căci acela care lasă pentru vremile cele mai de pe urmă şi amână pocăinţa şi nu se sârguieşte aici a se pocăi, ci rămâne mai pe urmă, acela nu dobândeşte vindecarea. Aşadar, sârguieşte-te să „intri” mai „intâi”, ca nu mai înainte să te apuce moartea. Iar această „scăldătoare” a pocăinţei „inger” o „turbură”. Care? Acela al „sfatului celui mare” al Tatălui — Hristos şi Mântuitorul (Isaia 9, 5). Căci, de nu se va atinge de inima noastră dumnezeiescul cuvânt şi nu va face „turburare” într-însa prin pomenirea muncilor [caznelor, chinurilor] celor din veacul ce va să fie, întru alt chip nu se va lucra [nu va fi lucrătoare] „scăldătoarea” aceasta, nici sănătate [nu i] se face sufletului celui „slăbănog”. Iară cu cuviinţă se zice aceasta „a Oilor”, că măruntaiele şi gândurile celor ce se gătesc spre jertfă vie, sfântă şi bineplăcută lui Dumnezeu şi se fac fără de răutate, ca nişte „oi” în această „scăldătoare” se spală. Fie, dar, ca şi noi să ne dobândim sănătatea şi „in templu [biserică]”” să ne „aflăm” după insanatosire, adica sa nu ne mai intalnim cu ganduri spurcate, ca sa nu ni se faca noua “mai rea” munca ce va sa fie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste taguri și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>