Evanghelia din Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca – Tâlcuirea Sfântului Teofilact

image001

Luca 7, 36-50

Unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Și intrând în casa fariseului, a șezut la masă. (37) Și iată era în cetate o femeie păcătoasă și, aflând că șade la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir. (38). Și stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir. (39) Şi văzând, fariseul,  care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de ar fi Prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia aceasta care se atinge de El, că este păcătoasă. (40) Şi răspunzând, Iisus a zis către El: Simone, am să-ţi spun ceva. Invăţătorule, spune, zise el. (41) Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. (42) Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult? (43) Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis. Drept ai judecat.

Se vede că fariseul acesta care L-a chemat pe Domnul nu avea cuget drept, ci era viclean şi plin de făţărnicie, căci de vreme ce zice: „Acesta, de ar fi Prooroc”, arată că nu credea, unele ca acestea cugetând [întru a sa minte]. Iar Domnul, măcar că îl cunoştea pe el că nu are dreaptă socoteală [cuget drept], însă merge la el şi împreună ospătează, prin aceasta cu adevărat învăţându-ne ca şi noi, cu aceia care se află cu vicleşug ascuns asupra noastră, să ne purtăm simplu [firesc] şi fără de vicleşug.

Şi cearcă mulţi [să afle] câte au fost femeile cele care L-au uns pe Domnul cu mir; şi unii zic că două au fost: una, cea de la Ioan (Ioan 12,3), care este şi soră a lui Lazăr (Ioan 11,2), şi alta, cea de la Matei (Matei 26, 7) și de la Marcu (Marcu 14, 3) şi acum de la Luca. Iar eu mă plec a crede celor ce zic că aceste femei sunt trei, una adică cea de la Ioan, mai înainte cu şase zile de Paşti, care zic că este şi soră a lui Lazăr, iar alta cea de la Matei şi de la Marcu, mai înainte cu două zile de Paşti, şi a treia aceasta de acum de la Luca, care pe la mijlocul propovăduirii Evangheliei L-a uns cu mir pe Domnul. Şi nu este nici un lucru de mirare ca mai întâi această femeie [de la Luca] să facă ungerea, nesosind încă vremea Patimii; apoi celelalte femei, ori urmând acesteia [de la Luca], ori în alt chip, aproape de vremea Patimii aceleaşi să săvârşească [asupra Domnului].

Iar dacă şi omul cel care L-a chemat pe Domnul şi este pomenit de Matei s-a numit Simon, asemenea şi cel de acum, de la Luca, ce lucru de mirare este că s-a potrivit numele? De vreme ce acela lepros a fost (Matei 26,6), dar nu şi acesta. Şi acela, tămăduit fiind de lepră, spre mulţămire îl cheamă în casa sa pe Hristos, iar acesta nici lepros, nici pentru mulţămire nu-L cheamă pe Domnul. Iar acela nimic nu a zis, pe când acesta a cârtit şi dintru o dată osândeşte dimpreună şi pe Hristos şi pe femeie: pe aceasta ca pe o păcătoasă, iar pe Acela ca pe un iubitor de oameni. O, ce nechibzuinţă! Cu adevărat, fariseu era omul!

Dar Domnul, întrebându-1 pe acest fariseu în pilde şi pomenind de „doi datornici„, tăinuit spune că şi el, fariseul, este „dator„, chiar dacă se pare că este cu mai puţin dator, însă este dator: „Şi nici tu, cel care eşti dator cu mai puţin, nu-ţi poţi plăti datoria – căci fiind stăpânit de mândrie, nu ai mărturisire nici femeia”. Aşadar, amândurora se va ierta, şi după ce „i-a iertat pe amândoi„, oare „care îl va iubi mai mult„? Cu adevărat; „acela căruia i s-a iertat mai mult”. Şi aceasta grăind [Domnul], astupă gura trufaşului.

 

7,44-50: Şi întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei. (45) Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. (46) Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. (47) De aceea, îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte. (48) Şi a zis ei: Iertate îţi sunt păcatele. (49) Şi au început cei ce şedeau împreună la masă să zică în sine: Cine este Acesta care iartă şi păcatele? (50) Iar către femeie a zis: Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace.

Îl arată Domnul pe Simon a fi şi trufaş şi fără de socoteală. Trufaş, din pricină că pentru păcate, pe om – adică pe femeie – l-a osândit, om fiind şi el. Iar fără de socoteală, căci nu a priceput că pe femeia aceea care a săvârşit atâtea semne ale credinţei şi ale dragostei, se cuvenea a o primi şi nu a o îndepărta. Din această pricină şi îl mustră pe el Domnul, ca pe cel care în deşert o osândea pe cea care atâtea a împlinit, câte el [Simon] nu le-a făcut. Iar cu prisosinţă [Simon nu le-a făcut], nici pe cele cu mult mai prejos [decât cele pe care femeia le-a săvârşit], adică: „Tu nici apă pe picioare nu mi-ai dat – lucru care este îndeobşte -, iar aceasta cu lacrimi Mi-a udat picioarele. Tu nu Mi-ai sărutat nici obrazul, iar aceasta picioarele Mele le-a sărutat. Tu nu ai uns cu untdelemn capul meu, dar aceasta mir a vărsat [asupra Mea]. Pentru aceasta, de vreme ce ai zis că nu sunt Prooroc, căci nu am cunoscut că păcătoasă era aceasta, iată că vădesc cele din inima ta, ca să cunoşti că, precum pe ale tale, cele pe care le ascunzi, le ştiu, cu mult mai vârtos [le cunosc], pe cele ale acestei femei, pe care şi alţii mulţi le ştiu”. Deci, zice Domnul: „iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit„, în loc de: „pentru că a arătat credinţă multă”.

Iar cei care „şedeau împreună” şi aceştia erau cârtitori, nesocotind că cele ce le-a zis Hristos către Simon şi către dânşii cu cuviinţă erau a se grăi, Iar Domnul, înfrângând cârteala lor şi voind a le arăta acestora că pe fiecare credinţa lui îl mântuieşte, nu a zis: „O, femeie, Eu te mântuiesc pe tine”, ca nu mai mult să-L zavistuiască, ci „credinţa ta te-a mântuit”. Şi aceasta a zis, precum am grăit, mai întâi ca să potolească zavistia acelora, iar mai apoi ca să-i tragă şi pe aceia spre a crede, dintru a cunoaşte ei că credinţa mântuieşte.

Şi [îi spune Domnul femeii:] „mergi în pace„, adică „întru dreptate”, căci „pace” este dreptatea, precum păcatul este vrajbă către Dumnezeu. Şi vezi că,după ce i-a iertat ei păcatele, nu a lăsat-o pe ea să rămână până la iertarea păcatelor, ci a adăugat Domnul şi săvârşirea binelui, căci „mergi în pace” trebuie să o înţelegi în loc de: „lucrează-le pe cele care te vor face să te împaci cu Dumnezeu”.

 

Sfantul Teofilact al Bulgariei · Talcuirea Sfintei Evanghelii de la Luca

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste taguri și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>