Rugăciunea doctorului pentru bolnavii săi

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!
Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântule al lui Dumnezeu, Cel Care întrupându-Te ai luat asupra ta neputinţele noastre şi bolile noastre le-ai purtat, Cela Ce din marea Ta milostivire şi, ca semn al apropierii împărăţiei Tale, ai vindecat şi vindeci neîncetat mulţime de bolnavi, neputincioşi şi stă­pâniţi de demoni, vino cu puterea Ta atottămăduitoare şi vindecă bolnavii care cer tămăduire, căci Tu eşti Cel Ce ai zis: fără Mine nu puteţi face nimic.

Rugăciune pentru mântuire

Slăvindu-Te, Te slăvesc pe Tine, Doamne, că ai căutat spre smerenia mea şi nu m-ai dat în mâinile vrăjmaşilor, şi ai mântuit din nevoie sufletul meu. Şi acum, Stăpâne, să mă acopere pe mine mâna Ta şi să vină peste mine mila Ta, că s-a tulburat sufletul meu şi amarnic îi este să iasă din netrebnicul şi întinatul meu trup. Ca nu cumva vicleanul sfat al celui potrivnic să mă întâmpine şi să mă poticnească întru întuneric, pentru păcatele cele făcute de mine, cu neştiinţă şi cu ştiinţă, în viaţa aceasta.…

Rugăciune pentru izbăvirea de moarte năprasnică

Cel Ce nu voieşti moartea păcătoşilor, ci să se întoarcă şi să fie vii, caută cu milostivire spre mine, Iubitorule de oameni, şi izbăveşte-mă de spaimele şi chinurile morţii. Să nu intru la judecată pentru fărădelegile mele, Doamne, ci să văd cum opreşti sabia Ta cea înfricoşătoare care în chip nevăzut, înainte de vreme, este ridicată deasupra mea.
Adu-Ţi aminte de îndurările şi milele Tale cele din veac, iar păcatele tinereţii şi ale neştiinţei şi ticăloşiei mele nu le pomeni.…

Rugăciune pentru bunul sfârşit al vieţii

Doamne, Iisuse Hristoase, Cel Ce vrei ca toţi oamenii să se mântuiască şi nimeni să nu piară şi Căruia totdeauna cu nădejde de îndurare ne rugăm, Cel Ce Însuţi cu glasul Tău cel dumnezeiesc ai zis: „orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu, va fi vouă”, cu inima umilită şi cu lacrimi fierbinţi căzând înaintea Ta, mă rog ca, şi pentru numele Tău cel sfânt, în ceasul sfârşitului vieţii mele să-mi dai minte întreagă, cunoştinţă adevărată, mustrare cugetului pentru păcatele vieţii mele, cu care Te-am mâniat, şi dăruieşte-mi, Dumnezeule, credinţă, nădejde şi iubire neschimbată, ca astfel cu inimă curată să pot grăi către Tine, Doamne, Cel Ce eşti binecuvântat în veci: „în mâinile Tale îmi dau sufletul”.…

Rugăciune pentru bunul sfârşit al vieţii (rugăciune de la Muntele Athos)

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul îndu­rării, cad înaintea Ta cu inimă plină de durere, Ţie Îţi încredinţez ceasul cel din urmă al vieţii mele.
Când picioarele mele reci îmi vor da să înţeleg că această corabie a vieţii mele este aproape de limanul său, Milostive Iisuse, fie-Ţi milă de mine.
Când ochii mei întunecaţi şi tulburi din pricina morţii ce se apropie vor căuta stăruitor spre Tine, Multmilostive Iisuse, fie-Ţi milă de mine.…

Rugăciunea bolnavului pentru cei ce-l îngrijesc

Doamne, Dumnezeule al milei şi al îndurărilor, trimite harul Tău cel sfinţitor peste doctorii care mă îngrijesc şi peste ajutoarele lor, acoperindu-i cu harul Tău ca un bun şi iubitor de oameni.
Călăuzeşte-i Tu, Doamne, în tot ceea ce vor să facă spre binele meu. Să nu sufăr cum a suferit femeia care avea curgere de sânge de doisprezece ani, fără a primi ajutor de la doctori, ci să primesc vindecarea de bolile mele.…

Rugăciune de mulţumire pentru însănătoşire

De binefacerile Tale ca un rob nevrednic învred­nicindu-mă, mulţumire Îţi aduc Ţie, Dumnezeule al îndurărilor şi a toată milostivirea, că nu ai trecut cu vederea cererile mele, ci mi-ai arătat iubirea Ta de oameni.
Grele au fost încercările prin care am trecut, şi teama m-a cuprins că nu voi şti să le stau împotrivă. Ştiam că neputinţa mea este mare, dar m-ai făcut să simt că mai mare este dragostea Ta faţă de tot omul care Te cheamă în ajutor.…

Rugăciunea bolnavului înainte de operaţie

Doamne, Dumnezeul meu, mărturisesc înaintea feţei Tale neputinţele şi slăbiciunile mele cele multe. Frică mare m-a cuprins înaintea acestei încercări, în loc să mă cuprindă încrederea în pronia Ta şi în grija pe care o porţi oamenilor.
Dacă nu m-ar fi acoperit harul Tău, furtuna deznădejdii m-ar fi doborât la pământ. Nu am, Atotputernice Doamne, curajul pe care îl au aleşii Tăi înaintea încercărilor vieţii, dar tot ce pot să fac este să cad cu frângere de inimă înaintea Ta şi să Te rog să nu mă laşi fără ajutor.…

Rugăciune pentru dobândirea răbdării

Doamne, Dumnezeul nostru, Care ai răbdat prigonirile, batjocurile şi chiar moartea pe cruce pentru mântuirea noastră, Cel Ce ne-ai spus că „prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre”, arată-mi, mie, păcătosului, milele Tale cele bogate şi dăruieşte-mi duhul răbdării, ca sufletul meu cel încercat să dobândească alinare.
Vezi deznădejdea care mă ispiteşte, vezi încer­carea prin care trec şi ajută-mă să ies din ea curăţit de păcate şi pregătit să-Ţi slujesc în toate zilele vieţii mele, şi să slăvesc numele Tău cel sfânt, cântând împreună cu toţi îngerii şi sfinţii: Aliluia!…

Rugăciune către toţi sfinţii

O, sfântă ceată a celor care L-aţi slujit pe Hristos, aducându-mi aminte de faptele voastre minunate, vă aduc laudă după cuviinţă:  Bucuraţi-vă, stele ale cerului duhovnicesc! Bucuraţi-vă, împreună cu cetele îngereşti! Bucuraţi-vă, candele ale Bisericii lui Hristos! Bucuraţi-vă, sfinţilor prin care Domnul împarte tuturor tămăduiri!
Voi aţi împărţit neamului omenesc mulţime de vindecări minunate şi, pentru aceasta, la voi alerg astăzi, nădăjduind că nu mă veţi trece cu vederea. Ajutaţi-mă să primesc tămăduire de la Hristos Dumnezeul nostru, Cel Ce v-a dat bi­ruinţă în lupta cu trupul, cu patimile şi cu poftele, Căruia Îi aduc smerită rugăciune: Doamne Iisuse Hristoase, Care  i-ai rân­duit pe sfinţii Tăi drept mijlocitori ai cererilor oamenilor, arată-mi mila Ta şi mie, păcătosului, care sunt încercat în focul durerilor, şi dăruieşte-mi vindecare trupească şi sufletească.…